După înfrângerea de miercuri, de pe teren propriu, 1-2 cu Farul, antrenorul echipei Sport Club Bacău s-a prezentat în fața presei negru de supărare.
„Sunt foarte supărat, nu mă gândeam nici în cele mai neplăcute vise ale mele că nu vom câștiga niciun punct în trei etape. Este păcat, deoarece am condus cu 1-0, ne-am creat ocazii să marcăm, dar nu am reușit să înscriem golul de 2-0. Din nou plătim tribut marcajului la fazele fixe, neconcentrării la golul doi, când am dat mingea direct la adeversar. Sunt niște lucruri care mă pun pe gânduri, nu am întâlnit un adversat care să ne pună foarte mari probleme”, a spus Viorel Tănase.
Întrebat ce se va întâmpla în cazul unei a patra înfrângeri consecutive sâmbătă, pe terenul Rapidului, tehnicianul nou-promovatei băcăuane a răspuns: „La Liga a II-a este alt nivel, trebuie să fim foarte concentrați la fiecare joc, pentru că de asta depind meseriile noastre. Dacă vom pierde și la București, principalul vinovat pentru aceste înfrângeri este antrenorul, chiar dacă eu am venit aici cu inima deschisă să muncesc. Parcă suntem urmăriți de ghinion, vom vedea ce se va întâmpla dacă pierdem iar și voi avea o discuție cu conducerea.”
Articol scris de Horia ALEXOAE
Foto: Dan DUȚĂ‚