Au venit 34! CS Mioveni și-a început pregătirea

Marius ANGHEL 16 Jul. 2013, 15:22 Pregătiri, amicale
Au venit 34!** CS Mioveni și-a început pregătirea

Iordan Eftimie și Alin Chița au sunat, ieri, adunarea la Mioveni, cei doi efectuând un prim antrenament al verii 2013. La prima ședință a verii, cei doi antrenori au avut la dispoziție un lot destul de numeros, 34 de jucători, dintre aceștia, 23 fac parte din lotul vechi cu care s-a terminat campionatul, iar 11 fiind veniți în probe. Situația este una normală pentru o echipă de eșalon inferior în pauza competi­țională, atunci cînd foarte mulți jucători speră să prindă un contract cu echipa la care se duc să dea probe. Până la plecarea în cantonament, însă, situația se va reglementa, iar principalul echipei, Iordan Eftimie, va decide lotul și cei douăzeci și ceva de jucători cu care va aborda noul campionat.

Ieri, la pregătire au venit jucători care au deja un nume în fotbalul românesc, majoritatea fotbaliștilor veniți pentru probe fiind juniori sau jucători la echipe de ligile a III-a sau a IV-a. Jucătorii au avut mai întâi o mică ședință în vestiar, acolo unde antrenorii, dar și oficialii clubului le-au spus ce așteptări au de la ei în noul campionat, după care s-a ieșit pe terenul stadionului din Mioveni, acolo unde s-a făcut mai întâi o alergare, apoi mai multe exerciții de stretching, iar apoi o miuță.

 „Vrem o clasare în primele echipe”

CS Mioveni va aborda noul sezon competițional cu aceeași bancă teh­nică cu care a l-a terminat pe precedentul: Iordan Eftimie – antrenor prin­cipal, Alin Chița – antrenor secund și Nicolae Bratu – antrenor cu portarii. Ieri, la reunirea lotului, principalul echipei a vorbit mai multe despre cum va fi abordat noul campionat.

„Echipa s-a reunit astăzi, după perioadă de vacanță. Am stabilit și programul pentru această vară, astfel ne vom pregăti pe plan local până pe 29 iulie, după care vom mer­­ge în cantonament. Până atunci avem programată și vizita medi­ca­lă și tot până la plecarea la munte vom stabili în mare lotul cu care vom aborda sezonului. În perioada 29 iulie – 9 agust, vom merge în can­to­na­ment, dar deo­cam­dată nu se știe un­de. Să ve­dem dacă vom mai mer­ge la Si­naia, pentru că, din câte am în­țeles, platoul de la Poiana Ța­pu­lui, unde făceam alergări, a fost re­vendicat de cineva și nu se mai poa­te alerga pe el. Acum, la pri­me­le an­trenamente, avem în pro­be și niș­te jucători noi, ca de fie­ca­re dată. Vom vedea însă care din ei vor ră­mâne la echipă. Avem în această săp­tămână și două jo­curi de veri­fi­ca­re tocmai pentru a mai tria din ju­că­tori. Cei nou-veniți trebuie văzuți la antrenamente și jocuri…. Pentru no­ul sezon ne do­rim să formăm o e­chipă bună, com­petitivă cu care să avem un par­curs cât mai bun, să fim în pri­me­le echipe ale campio­na­tu­lui. Eu am mai pățit-o, ca să spun așa, și cu alte echipe, dar nu la ni­ve­­lul Diviziei B, ca să prind un cu­loar de promovare, deși noi nu pro­­pu­sesem asta”, a declarat, ieri, la re­u­nirea lotului, antrenorul Ior­dan Ef­timie.

Olteanu: „Anul acesta, facem reconstrucție”

Președintele Consiliului Director al CS Mioveni, Dumitru Olteanu, a confirmat, ieri, intențiile pe care clubul galben-verde le va avea în noul sezon competițional.

„În primul rând, dorim re­con­struc­­ția echipei, să con­ti­nuăm ceea ce a fost anul trecut, și anume formarea unei formații tinere, de viitor. Avem mai mulți jucători veniți în probe, ca la fiecare început de campionat. Miercuri și vineri, vom avea două partide de verificare, ca să îi vedem și pe acești nou-veniți la joc. Sper ca 1 – 2 sau 3 dintre ei să confirme. Stancu și-a reziliat contractul de comun acord, iar pe Arnăutu îl așteptăm. Va reveni… Ne mai trebuie portar, atacant, fundaș stânga și fundaș central. Avem câțiva jucători care vor mai veni în scurt timp la echipă, astfel ca până la plecarea în cantonament să avem lotul aproape complet. Oricum, jucătorii care vor veni la noi îi vom aduce să fie titulari, nu să dea probe. Avem și jucători care au promovat de la echipa a doua și de la centru și sperăm ca aceștia să confirme și ei”,  a spus și Dumitru Olteanu.

Vintilă începe recuperarea

Mihai Vintilă va începe, în scurt timp, re­cuperarea, el suferind o opera­ție complicată, imediat după ter­mi­na­rea sezonului, deoarece, la ultimul meci acasă oficial, a fost acci­den­tat grav de un adversar. Vintilă a suferit o fractură de pero­neu, iar acum, după operație, ur­mea­ză o destul de lungă pe­rioa­dă de refacere.

Atacantul Mioveniului a fost pre­zent însă și el la reunirea lo­tu­lui, venind în cârje, și și-a urmărit de pe margine coechi­pie­rii. „Asta este viața de fotbalist. Orice ju­că­tor are și momente mai dificile în ca­rieră. Eu am trecut printr-o pe­ri­oadă foarte, foarte grea… Am fost o­perat, am stat foarte mult timp mobilizat la pat, dar acum sunt mai bine. Mă bucur că am putut veni la reunire pe picioarele mele. Marțea trecută, am efectuat un ultim con­­trol, doctorul mi-a scos atelele și mi-a spus că totul decurge bine. Pe zi ce trece mă simt mai bine. Sunt optimist și nici nu am de ce să nu fiu, pentru că toți sunt aproape de mine și mi-au arătat susținere. Mulțumesc conducerii clubului că mi-a fost și îmi este alături și are încredere în mine. În retur, trebuie să fiu obligatoriu pe teren. Sper să încep cât mai repede antrena­men­tele”, a declarat, ieri, Mihai Vin­tilă.

Antrenorul Iordan Eftimie a vorbit și el despre revenirea ele­vu­lui său: „Nu știu ce șanse are să re­vină în acest an, dar noi îl aș­tep­tăm. Face acum recuperare și de­cur­­ge bine. Operația a mers și ea bine și eu sper să prindă pre­gă­ti­rea centralizată de iarnă”.

Operația pe care Vintilă a su­ferit-o a fost destul de compli­ca­tă, con­form speciliștilor, un jucător în a­ceastă situație având nevoie de mi­nimum 6 luni pentru a re­veni. „Ca orice fractură, este vor­ba des­pre o operație grea. În mod nor­mal, se stă între 6 și 12 luni, dar totul depinde cum decurge recu­pe­rarea. Poate să apară pe teren și mai devreme. Depinde cum se fi­xează osul, cât de repede se în­chi­de rana și cum răspunde el la toa­te aceste lucruri. Dacă totul mer­ge bine, poți reveni destul de re­pe­de pe teren”, ne-a spus și me­dicul e­chipei, Viorel Nicola.

Dobra, promovat la prima echipă

La reunirea lotului de ieri au fost prezenți și doi jucători de la echipa a doua, aceștia fiind promovați la prima echipă. Este vorba de Denis Dobra și Iamandi, ambii jucători de bază la a doua formație a Mioveniului, antrenată de Mihăiță Ianovschi.

Dobra este un tânăr jucător de perspectivă, adus vara trecută de la FC Dani Coman, atacantul reușind să însrie numai puțin de 17 goluri la echipa a doua a Mioveniului, atrăgând astfel atenția asupra sa. „Sper să confirm odată ce am ajuns la prima echipă, iar antrenorii să fie mulțumiți de mine după această pe­ri­oa­dă. Le mulțumesc că au avut încredere în mine și sper să nu dezamăgesc. Mioveniul poate face o e­chi­pă bună în acest sezon, iar noi toți suntem pre­gă­tiți să punem umărul la reconstrucție”, ne-a declarat Denis Dobra.

Promovarea celor doi tineri, Dobra și Iamandi, dar și a altora ne-a fost confirmată și de președintele clu­bu­lui, Dumitru Olteanu. „De la echipa a doua, doi jucători îi vom lua în pregătire și în cantonament, Ia­man­di și Dobra. De asemenea, de la centrul nostru au promovat Bărăscu și Iordache. Sper ca aceștia pa­tru să confirme și să rămână la echipă în noul se­zon, pentru că sunt jucători care pot face pasul la pri­ma echipă”, spunea și Olteanu.

Mai multe posturi deficitare

Prin plecarea lui Ionuț Stancu de la echipă, la CS Mioveni a de­ve­nit o problemă banda stângă, a­co­lo unde experimentatul jucător își făcea foarte bine treaba. În afară de postul de fundaș stânga și mij­lo­caș de banda stângă, deficitare mai sunt la Mioveni și posturile de portar și de atacant. Despre a­ces­­te lispuri, Eftimie spunea: „A­vem posturi deficitare pe care tre­buie să le acoperim. Fundaș stân­ga, banda stângă, la atacanți, stăm foarte rău. Sper ca jucătorii pe care îi aducem în perioada urmă­toare să corespundă și să umple golurile pe care le avem”.

 „Nu e bine să dispară FC Argeș!”

Situația incertă de la clubul FC Ar­geș nu este bine privită de an­trenorul Mioveniului, Iordan Ef­ti­mie, fost jucător al alb-viole­ților. Acesta nu își dorește ca gru­pa­rea piteșteană să dispară de pe harta fotbalului românesc: „Toți oamenii de fotbal din județ cred că sunt de părere cu mine, că nu este bine să dispară FC Argeș. Clubul are un brand, a scos des­tui fotbaliști în fotbalul mare și nu e bine să se desființeze. Sper să se rezolve lucrurile, iar echipa să-și vadă de activitatea ei”.

Meciuri cu Ștefănești și Bradu

Nici nu au început bine perioada de pregătire, că jucătorii Miove­ni­ului vor și disputa două partide de verificare. Astfel, mâine de la ora 18.00, pe stadionul din Mioveni, este programat amicalul cu e­chi­pa de Ligă a IV-a, Viitorul Ște­fă­nești, în timp ce vineri, cel mai pro­babil dimineață, de la ora 11.00, se va juca tot la Mioveni cu nou-promovata în Liga a III-a, Atletic Bradu. În urma acestor me­ciuri, antrenorii se vor decide în mare și asupra lotului cu care se va pleca în cantonament.

Ionuț Stancu a plecat la Craiova

Singurul jucător care a plecat de la Mioveni în această vară este Ionuț Stancu. Fotbalistul de ban­dă stânga și-a reziliat pe cale ami­a­bilă contractul cu galben-verzii, plecând la Craiova, acolo unde va evolua cel mai probabil la for­ma­ția Primăriei. Stancu reprezintă o pierdere pentru CS Mioveni, ju­cătorul fiind decisiv sezonul trecut în mai multe meciuri.

Sergiu Arnăutu, așteptat să vină

Sergiu Arnăutu nu a fost prezent ieri la reunirea lotului, însă el este așteptat la echipă în perioada ur­mă­toare. Atacantului i-a expirat împrumutul la Mioveni în această vară, iar în urma discuțiilor pur­ta­te cu conducătorii galben-verzi, și-a dat acordul să continue aici. Însă, în momentul de față, el tre­buie să vină cu o hârtie de la CS Severin, unde este legitimat că poate continua în Argeș, iar la Se­verin, situația este incertă, con­­ducătorii nefiind de găsit, de­oa­rece s-a anunțat desființarea grupării de pe Dunăre.

Articol scris de Silviu MIHAI

Marius ANGHEL 16 Jul. 2013, 15:22 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă