Iosif Rotariu: „Liga a IV-a are nevoie de ASU Poli”

Marius ANGHEL 14 Jun. 2013, 14:02 Special
Iosif Rotariu:**

Ce planuri are FC Vaslui în sezonul viitor? Cine e de vină pentru starea gravă a naționalelor de tineret și juniori? Încotro se îndreaptă fotbalul din Timișoara? Despre aceste subiecte și nu numai, am vorbit cu fostul internațional Iosif Rotariu (50 de ani).

Cum au fost primele luni ca antrenor secund la Vaslui?
A fost destul de greu în prima parte, până am cunoscut lotul de jucători. Echipa nu era într-o perioadă destul de bună, dar încet-încet ne-am acomodat și le-am ridicat puțin moralul jucătorilor și am reușit să câștigăm toate meciurile din ultimele patru etape. Mă simt foarte bine la Vaslui, sunt condiții de performanță, sper că în campionatul viitor să avem alte rezultate și alte pretenții de la jucători.

Vă gândiți la cupele europene în sezonul viitor?
Normal că ăsta va fi obiectivul echipei.

Mă refeream la ediția care începe acum, în vară…
Nu știu, depinde de situație. Să se clarifice mai întâi situația Stelei. Să fiu sincer, mi-aș dori ca Steaua să meargă în Champions League. Merită asta, și-au câștigat locul pe terenul de fotbal, au practicat cel mai frumos fotbal din campionat și au avut cele mai bune rezultate.

Dar ați fi pregătiți?
Da. Dacă sunt pregătiți Astra, Petrolul și Pandurii, suntem pregătiți și noi. În această perioadă scurtă de vacanță nu cred că se va pierde nimic din pregătirea fizică a jucătorilor, doar să le dea o relaxare. Nu e nicio problemă.

Ar fi nevoie și de întăriri?
Normal. Gabi Balint a făcut o listă de jucători, sunt anumite posturi unde avem nevoie de fotbaliști de valoare. Dacă ar veni trei-patru astfel de jucători, Vasluiul s-ar bate la primele trei locuri. Am înaintat lista conducerii, acum așteptăm.

Veți încerca să măriți numărul românilor din echipă sau tot străinii vor fi de bază?
Depinde de valoarea jucătorilor. Pe piața din țara noastră, românii au o cotă de zici că joacă în Occident. Jucătorii străini sunt mai ieftini și, să fiu sincer, cei de la Vaslui sunt mai valoroși decât românii. Dacă am putea să mai aducem vreo doi străini, i-am aduce cu mare plăcere. Dar nu renunțăm nici la români, chiar dacă românii de valoare sunt greu de adus.

„Fotbalul fără suporteri nu există”

A trecut deja un an de când suporterii lui Poli s-au împărțit în două. Ce va fi în continuare?
Nu știu cum să-ți răspund la întrebare. Văd stadionul aproape gol când se sărbătorește promovarea. Noi, când am promovat în 1984, cu Poli, erau 50.000 la stadion. E păcat să fie mai mulți spectatori la liga a cincea decât la liga a doua. Ar trebui ca domnul primar Robu să aibă un dialog cu galeria de la ASU Poli. Fotbalul fără suporteri nu există, iar să vezi un stadion ca „Dan Păltrinișanu” cu 100 de oameni în tribună e dezolant. Dacă nu vin suporterii la stadion, ce fenomen social mai e fotbalul? De ce să se mai cheltuiască bani publici, dacă nu sunt suporteri? Ar trebui să lase fiecare din orgoliul lui și să formeze o singură echipă.

Dacă nu se vor înțelege cele două părți foarte curând, câți oameni credeți că vor veni la meciuri la ACS Poli în Liga I?
Nu știu, pentru că echipa actuală de la ACS Poli nu poate să aducă suporteri la stadion. Dacă vor aduce cinci – șase jucători de valoare, care au jucat în Liga I, probabil că lumea ar veni.Oricât de diplomat aș fi, nu pot să nu spun adevărul: cu lotul actual le va fi foarte greu să reziste în Liga I. Cu atât mai mult, să facă spectacol, ca să atragă spectatorii.

„Liga a IV-a are nevoie de ASU Poli”

ASU Politehnica ar pierde mult dacă ar rămâne în liga a V-a?
Sunt 100% convins că ASU Politehnica este obligată să meargă în Liga a IV-a, ca entuziasmul să rămână în rândul suporterilor, al jucătorilor și al celor care conduc echipa. Dacă nu se promovează, ar fi o dezamăgire și încet-încet s-ar pierde din entuziasmul de la început. Liga a IV-a are nevoie de ASU Poli, ați văzut câți suporteri vin la stadion. Toate echipele și-ar dori să joace împotriva lor. Categoric, în Liga a IV-a vor veni alți jucători, din câte am vorbit cu Paul Codrea, el rămâne dacă se promovează, poate să activeze și ca jucător și sunt convins că vor veni jucători de valoare. Ce pot să-și dorească mai mult decât să ai așa mulți suporteri care să te încurajeze?

Bani?
Nu pot să fie mult mai mulți bani la liga a III-a decât la a IV-a. Satisfacția asta sentimentală contează mai mult, mai bine mergi și joci în liga a IV-a, cu două mii de oameni, decât să rămâi într-a III-a, cu o sută de oameni.

„Să se caute vinovații la echipele de club”

Ce părere aveți de ultimele rușini ale naționalelor? 1-10 cu Germania, 2-2 cu Feroe. Care sunt cauzele?
Nu știu care e vina lui Bumbescu, nu știu care e vina lui Săndoi, pentru că jucătorii au la echipa națională trei-patru zile de pregătire împreună. La echipele de club să se caute vinovații. Se lucrează puțin la echipele de junior, iar jucătorii de astăzi nu mai au pasiunea pe care o aveau înainte, parcă nu își mai doresc nici performanța. Nivelul e foarte scăzut, nu sunt de acord cu cei care spun că avem jucători valoroși, de perspectivă. Dacă ar fi valoroși, ar arăta-o pe terenul de fotbal.

Și ce o să facem peste câțiva ani? O să vedem egaluri cu Feroe și la seniori?
Aici e altă problemă. La seniori vor fi cinci-șase care joacă de tineri în străinătate și vor forma nucleul. Joacă la echipe puternice din Europa și vin cu altă mentalitate, altă pregătire și alt entuziasm la echipa națională. Naționala de seniori nu se va raporta la echipele de juniori și de tineret.

Liga I a rămas fără Rapid și „U” Cluj. V-a adus asta aminte de retrogradarea Timișoarei?
E păcat, sunt două echipe cu o istorie în spate, și-au câștigat locul în Liga I pe teren și campionatul va fi mult mai sărac. Așa cum a fost și fără Poli Timișoara. Eu cred că s-a ajuns aici din cauza organizării cluburilor. Cei care conduc cluburile ar trebui să fie mai atenți, probabil că și salariile pe care le acordă jucătorilor sunt prea mari și nu pot acoperi bugetul.

Va scădea și media de spectatori, probabil.
Da, media de spectatori a tot scăzut în ultimii ani, dar cauza principal este calitatea jocului de fotbal. Uită-te la Steaua: aduce 50.000 de oameni. Dacă echipa joacă fotbal, vin și suporterii. Calitatea campionatului nostru este foarte scăzută, reclama care li se face unora dintre jucători e prea mare și atunci suporterul de rând își dă seama de calitatea jocului și nu mai vine așa des la meciuri.

Eu și Gabi Balint mai avem un an de contract cu Vaslui. Sper să calificăm echipa în cupele europene și să mai prelungim contractul, eu mă simt foarte bine acolo
Iosif Rotariu, antrenor secund FC Vaslui

Coincidențe cu familia Porumboiu

De când l-a angajat la clubul pe care îl patronează, Adrian Porumboiu a descoperit că are câteva lucruri în comun cu Roti. „Sunt născut în aceeași zi cu dânsul și soția mea e născută în aceeași zi cu soția domnului Porumboiu. Eu știam despre coincidența dintre mine și dânsul, 27 septembrie, dar de soții am aflat când am ajuns la Vaslui. În 16 aprilie, când Gabi Balint a fost invitat de domnul Porumboiu la un pahar de vin, mi-a spus că a fost ziua soției patronului și așa am aflat de această coincidență”, a declarat Iosif Rotariu.

Pleacă în Canada cu Belo și Kassandra

Iosif Rotariu va pleca săptămâna viitoare la Toronto, unde va avea loc un turneu dedicat fetiței pe care a adoptat-o. „E a doua ediție a turneului Kassandra, organizat de Romanian Soccer Academy. Anul trecut am fost acolo cu domnul Dembroschi și anul acesta voi merge împreună cu Miodrag Belodedici. Vor participa 16 echipe românești și sârbești din SUA și din Canada. Ei vor să o ajute pe Kassandra la următoarele operații de care are nevoie. Vom merge și la un control la cel mai mare spital de copii din Toronto”, a spus Roti.

Articol scris de Radu FAUR

Marius ANGHEL 14 Jun. 2013, 14:02 Special
Pe aceeași temă