Neagu va începe de azi tratamentul de refacere a dinților
Unirea Slobozia nu a reușit sâmbătă decât un egal, scor 1-1, pe teren propriul cu Farul Constanța, într-un joc din etapa 27 a seriei I, Liga a II-a. „Vinovat” pentru această situație a fost portarul ospeților, Vlad Neagu (23 de ani, foto în galben), care a făcut un meci de-a dreptul fantastic. Neagu a avut 10 intervenții senzaționale care l-au dus în pragul disperării pe tehnicianul gazdelor, Marin Dună.
„În zece ani de antrenorat n-am avut atâtea ocazii într-un singur joc. Se poate vorbi și de ghinion, de lipsă de concentrare, dar trebuie să recunosc că și Farul a avut un portar în zi mare”, a declarat Dună, completat de antrenorul Farului, Ion Răuță: „Am avut un portar în zi de grație și am reușit să câștigăm cu un punct. Puteam pleca chiar cu toate cele trei puncte, dar ar fi fost nemeritat pentru noi”.
„Nu am fost recuperat 100%”
Vlad Neagu a apărat sâmbătă timp de 90 de minute poarta Farului după ce, în urmă cu o etapă, în partida cu Chindia Târgoviște (4-1), a suferit o accidentare teribilă. În minutul 22 al jocului din runda 26, în tentativa de a scoate o minge a unui adversar, Neagu s-a lovit cu gura de bară. Buza i s-a umflat pe loc, iar patru dinți i s-au spart. „M-am recuperat ușor-ușor după evenimentul cu Târgoviște. M-am antrenat normal toată săptămâna și am intrat cu Slobozia chiar dacă nu am fost apt 100%. Mai am și acum buza umflată puțin. De mâine (n.r. – azi) voi începe tratamentul de refacere a dinților. Sper să nu mă coste prea mult…”, ne-a spus Neagu ieri.
Articol scris de Daniel REMEȘ și Daniel GHEORGHE