• Deși jucătorii brașoveni acuză neplata restanțelor financiare, aceștia promit că vor da totul pentru victorie în meciul de sâmbătă cu CSM Râmnicu Vâlcea
Tensiuni și la Corona Brașov înaintea meciului crucial cu CSM Râmnicu Vâlcea, care se va disputa sâmbătă, de la ora 11.00, în Zăvoi. Ultimele două rezultate din campionat, 0-1 la Damila Măciuca și 0-0 cu Luceafărul Oradea, dar și restanțele financiare au tensionat atmosfera în lotul brașovenilor.
Jucătorii recunosc problemele cu care se confruntă echipa, dar asigură că vor da totul pentru a obține promovarea. „Avem probleme mari la echipă dar noi vom da totul pe teren. Sunt întârzieri salariale neprevăzute, care au creat o tensiune la echipă, dar atunci când intri pe teren uiți de aceste lucruri. Avem promisiuni că lucrurile se vor îndrepta. Ar fi o tragedie pentru noi să nu promovăm. Noi tot timpul în acest campionat am ajucat în 11, dar adversarii erau mai mulți… Noi cerem doar să fim arbitrați corect. Mergem să câștigăm la Vâlcea pentru avem mare nevoie de victorie. Am demostrat pe teren că suntem una dintre cele mai bune echipe din această serie”, a spus portarul Traian Marc.
La rândul său, mijlocașul Florin Stângă este convins că jucătorii vor da dovadă de caracter și în ultimele trei etape din acest campionat. „Echipa trece printr-o perioadă grea, dar totul depinde doar de noi. A sosit monmentul să dăm dovadă, din nou, de caracter și să depășim această perioadă dificilă. Personal, am mare încredere că putem promova. Sunt probleme la nivelul echipei, sunt jucători nemulțumiți, dar avem semnale de la cei din conducere ca lucrurile se vor rezolva”, a spus Florin Stângă. Experimentatul jucător brașovean a dezvăluit că au fost ceva probleme în relația cu directorul tehnic al echipei, Aurel Țicleanu. „Normal ca sunt probleme atunci când echipa nu are rezultate. Dînsul poate are o viziune față de fotbal, noi alta, dar până la urmă interesul echipei este să promovăm. Am fost supărat că nu am jucat în ultimul meci, dar dânsul este un antrenor cu mare experiență și el răspunde de rezultatele echipei. În aceste trei etape trebuie să facem front comun, noi jucătorii, conducerea tehnică și conducerea administrativă pentru a ne atinge obiectivul. Este o șansă unică pentru acest club să promoveze”.
La rândul său, antrenorul Daniel Bona, spune că jucătorii trebuie să strângă rândurile pe acest final nebun de campionat. „Știm că avem nevoie de șase puncte din ultimele trei meciuri ca să putem prinde unul din cele două locuri promovabile. Urmează meciul cu Vâlcea, un joc greu, o echipă care a evoluat foarte bine la finalul turului și în acest retur. Noi mergem să jucăm și să încercăm să câștigăm jocul. Trebuie să ne adunăm, pentru că este munca unui an întreg. Este presiune pe echipă, dar noi avem un lot valoros, format din jucători cu experiență mare, care au jucat multe partide în condiții de acest gen. Este și o revanșă, pentru înfrângerea din tur”, a declarat Dan Bona.
Sursa: Monitorul Expres