O zi de duminică. Soarele își face de cap, iar prin apropierea terenului de fotbal din satul Lunca este mare vânzoleală. Băieții de la Voința au meci important cu Unirea Zorești așa că se fac ultimele pregătiri. Ceva mai încolo, la mesele din fața unui birt, câțiva bărbați se răcoresc cu bere și după ce epuizează subiectele despre politică și agricultură o dau pe fotbal.
Evident că nu lipsesc pronosticurile atât în privința scorului, cât și a celor care o bagă-n ațe. Apare și cunoscutul trompetist Cucu, adus special tocmai de la Râmnicu Sărat pentru a asigura fondul muzical. Nu a venit însă singur, ci cu un ,,coechipier” responsabil cu bătutul la tobe și după o scurtă repetiție în fața birtului merg la teren și trec la treabă.
În timpul ăsta, jucătorii fac încălzirea, iar unul dintre fiii satului, Jipa alias Gloriuța, dă și el o mână de ajutor cărând o bancă și scaunul pentru observator, nimeni altul decât fostul arbitru internațional Cristian Teodorescu.
În bermude, maieu și papuci, dom” primar își face și el apariția, iar până începe meciul schimbă câteva vorbe cu oamenii și mai află una, alta. Gata! Se aude primul fluier al omului în negru și după numai câteva minute Fornoiu (8) înscrie pentru oaspeți, însă aceștia nu au timp să se bucure fiindcă Voința obține un penalty pe care îl execută și transformă tânărul Săftoiu (9).
„Hai că îi facem și pe ăștia”, spune scoțându-și șapca, omul cu banii de la echipa gazdă, Georgică Tarău. Jucătorii îl aud și ceva mai târziu preiau conducerea grație golului marcat de Constantin (37), moment în care trompetistul Cucu își intră din nou în rol fiind acompaniat și de un suporter ce ne amintește de Mondialul din Africa de Sud suflând cât îl țin plămânii într-o vuvuzelă. După ce face un tur al terenului fluturând un steag tricolor, un fost jucător al Voinței căruia localnicii îi spun Nuș se oprește lângă galerie și începe să dea indicații că doar jucase și el la viața lui.
Imediat se face 3-1 pentru gazde după ce Bucur (41) o dă în poartă de la punctul cu var. Bucurie mare și în teren și pe margine unde câțiva spectatori stropesc golul cu bere, unii direct din sticlă, iar alții din pahar să se vadă „gulerul”. Chiar în finalul primei reprize, „fluierașul” dictează lovitură de pedeapsă pentru oaspeți, care reduc din handicap prin Fornoiu.
Imediat după pauză, Lunca primește un ajutor nesperat de la un adversar care își bagă mingea în propria poartă, iar fiesta poate începe. Voința pare de neoprit după câteva ratări, iar Bucur (59) le arată cel din Zorești câte degete are o mână, marcând ultimul gol al meciului, cu un șut din interiorul careului.
Finanțatorul echipei învingătoare, Georgică Tarău își freacă palmele de bucurie spunând: „Am arătat și în această partidă că avem echipă bună și probabil, în iarnă, mulți credeau că visez când ziceam că din campionatul viitor vrem să jucăm în Liga a IV-a. Se cunoaște că am întărit lotul, fiindcă în retur am pierdut un singur meci în deplasare la Lopătari cu liderul seriei, iar în celelalte am obținut numai victorii. Chiar dacă suntem pe locul 4, putem totuși promova deoarece am înțeles că Ulmeniul nu ar dispune de fondurile necesare, iar Vintileanca fiind satelitul formației Steaua Săhăteni nu are voie. Vom profita de această conjunctură, dar cu o singură condiție:să avem o bază sportivă cum trebuie. Primarul a promis însă că o va face”.
La rândul său, primul gospodar al localității, Trandafir Cînjău a dat asigurări că imediat după terminarea acestei ediții de campionat terenul va fi împrejmuit cu gard, vor fi făcute bănci de rezervă și construite vestiare precum și cabină pentru arbitri.
Articol și foto de Adi SOARE