Farul se clatină pe marginea prăpastiei

Mihai Andries 22 Apr. 2013, 11:34 Campionat
Farul se clatină pe marginea prăpastiei

Echipa constănțeană se duce pe tobogan către Liga a III-a. „Marinarii” au pierdut la scor meciul foarte important pentru evitarea retrogradării, jucat sâmbătă, în deplasare, cu Dunărea Galați

Clubul constănțean a primit un brânci către Liga a III-a de la fostul ei jucător, Iulian Apostol, care a marcat golurile trei și patru (în minutele 49 și 78), a scos penalty-ul din care Florea Voicu a deschis scorul, în minutul 23, și a pasat decisiv la reușita de 2-1 a lui I. Enache (min. 45). Golul Farului, prin care oaspeții egalau la unu, i-a aparținut lui Sorin Chițu, care a punctat din lovitură de la 11 m, în minutul 34.

Privit drept capital de fariști în tentativa lor de a evita retrogradarea, meciul de pe terenul Dunării Galați a fost un fiasco în ce privește scorul, speranțele constănțenilor la un scor bun, chiar la o victorie, năruindu-se ca un castel de cărți de joc, peste care Apostol a aruncat un băț (aprins) de chibrit. „Marinarii” rămân pe ultimul loc în clasament, 13, cu zece puncte (fără a pune la socoteală victoria pe care o așteaptă la „masa verde” cu Sportul Studențesc), iar distanța față de echipele de pe pozițiile 12 și 11 este de șase, respectiv șapte puncte.

La cât de mici erau, șansele Farului de a se menține în Liga a II-a au scăzut și mai mult. Totuși, constănțenii spun că, la Galați, echipa și-a creat multe ocazii, pe care le-a ratat însă cu seninătate în momente cheie ale  meciului, astfel că, din această perspectivă, rezultatul este unul mincinos. De asemenea, au apărut multe greșeli pe faza de apărare, erori chiar incredibile (de marcaj, de dublaj și de acoperire a zonelor). În plus, fără a pune înfrângerea pe seama arbitrajului, „marinarii” au dubii la golul de 2-1 (suspect de ofsaid), iar la 3-1 au solicitat un penalty.

La Galați, FC Farul a jucat în alcătuirea: G. Curcă (cpt.) – Băjan, I. Popescu, Bumbac, Nițescu – Ivanovici (81 Pâslaru), Săceanu, Fuchs, Coteanu (52 Călințaru) – Stoianof (70 Igiroșanu), S. Chițu. Dunărea Galați (antrenor, Octavian Grigore) i-a folosit pe: B. Olaru – Cristescu, B. Panait, Șomodean, Al. Cristea – Al. Chebac (68 Negoescu), Cucu (cpt.) – Fl. Voicu (76 Ousmane), I. Apostol, Chipirliu (71 Grosu) – I. Enache.

Până la final, Farul mai are de jucat șase partide, în ordine: cu Dinamo II (acasă, pe 4 mai), cu ACS Buftea (în deplasare), cu Chindia Târgoviște (acasă), cu Unirea Slobozia (în deplasare), cu CF Brăila și cu Săgeata Năvodari (acasă). În acest final de săptămână, constănțenii au rundă liberă.

„Am fost naivi”

„Plecasem la Galați cu speranțe mari, însă nu a ieșit așa cum am plănuit. Ne așteptam la un meci greu, date fiind lipsurile noastre de efectiv, însă scorul este cam mare față de realitatea din teren. În loc măcar de un rezultat de egalitate, am pierdut la un scor rușinos. Am ratat multe ocazii clare, atât la 0-0 (cu poarta goală, din 4 m), cât și la 1-1, când am pus stăpânire pe joc și puteam prelua conducerea. Meciul a fost la mâna noastră, dar ne-am arătat naivi, pe ambele faze. Ne-am creat cele mai multe situații din toate cele patru meciuri susținute până acum. Echipa a avut totuși angajament și s-a văzut o schimbare la capitolul dorință, dar și în joc. Ne-a lipsit însă și șansa. Am speranțe că ne putem îmbunătăți evoluția în etapele următoare. Șansele de a evita retrogradarea au scăzut și mai mult, însă luptăm până la capăt”, a declarat antrenorul principal al Farului, Ion Răuță.

 

Sursa: Ziua Constanța
Foto: Ionatan ȚUȚU

Mihai Andries 22 Apr. 2013, 11:34 Campionat
Pe aceeași temă