UTA are destule probleme înainte de deplasarea de 6 puncte de la Drăgășani. Din păcate, Mărginean a acumulat șapte cartonașe galbene și Ene, patru și sunt suspendați pentru următorul meci de campionat. Acestor absențe se adaugă cele ale lui Voiculeț și Bîrză, care nu au scăpat de problemele musculare, în timp ce Supic face eforturi să revină în „circuit” după întinderea suferită joia trecută.
„S-a antrenat separat, foarte ușor, nu știu dacă vom conta pe el. Nici Patrice (n.a. Feussi) nu s-a pregătit cu restul echipei, însă va strânge din dinți cum a făcut-o și cu Oltul, dar și înainte. În schimb, Capătă pare din nou apt, s-ar putea să fie în lotul pentru partida cu Damila”, ne-a mărturisit Adrian Falub.
Probleme mai sunt și cu Guy Pellet, care încă nu poate fi legitimat. În condițiile numeroaselor absențe, Dan Raț își poate face și el bagajele pentru deplasarea în județul Vâlcea, care va fi efectuată joi. Până la această oră, singurul fotbalist din tabăra Damilei Măciuca pe care Niculescu nu va conta cu siguranță cu arădenii este Nasser Menassel. Francezul de origine algeriană a fost eliminat cu bihorenii și este și el suspendat.
În altă ordine de idei, „oficialii” arădeni au solicitat o întrevedere cu reprezentații Primăriei pe subiectul lucrărilor necesare la arena „Francisc Neuman” în vederea omologării pentru Liga 1. Deocamdată, nu au primit niciun răspuns din partea instituției conduse de Gheorghe Falcă.
Sursa: Sport Arad