În prima etapă a returului Ligii a II-a, Sportul Studențesc nu s-a prezentat pe teren la meciul cu FC Farul, fapt pentru care arbitrul a decis încheierea partidei la doar câteva minute de la startul acesteia. Conform regulamentului, Farul ar fi trebuit să primească victorie la „masa verde”, însă nici până în prezent, Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal nu a luat o decizie. Ieri, reprezentantul Ligii a II-a în CEx al FRF, Cornel Șfaițer, a declarat, pentru „Cuget Liber”, că, în mod normal, Farul ar trebui să câștige meciul cu 3-0.
„Este de competența Comisiei de Disciplină a FRF, am și eu unele litigii care s-au amânat, dar nu cred că va avea vreo influență în clasament. O să se ia decizia în mod direct. Nu știu foarte multe detalii, pentru că nu am discutat vizavi de ceea ce au invocat Sportul sau Farul. Din punctul meu de vedere, Farul ar trebui, în mod normal, să câștige meciul cu 3-0″, a declarat Cornel Șfaițer.
Șfaițer, care este și președintele FC Botoșani, echipă pe care „marinarii” o vor întâlni la Constanța, sâmbătă, spune că partida cu „marinarii” va fi una dificilă, chiar dacă cele două formații se află la poluri opuse în clasament.
„Ambele echipe vor puncte, însă Farul are o poziție mai delicată în clasament în acest moment. Noi, de asemenea, avem nevoie de puncte, suntem în poziția fruntașă. Va fi un meci aprig disputat, cu două echipe care tot timpul au făcut meciuri bune. Farul dorește să iasă din zona codașă a clasamentului. Va fi un meci dificil. Nu mai contează poziția echipelor în clasament. Echipa care va avea mai multă atitudine se va impune. Este o echipă cu tradiție în fotbalul românesc, iar noi privim întâlnirea foarte serios”, ne-a mai spus Șfaițer.
Sursa: Cuget Liber
Foto: Eduard BLAGA