După aproape două luni de vacanță, jucătorii de la FC Zalău a revenit la antrenamente în vedere pregătirii returului de campionat, care va începe la începutul lunii martie. Luni, de la ora 10.00, Marius Pașca și Cristian Oros au programat reunirea echipei, care a avut loc la Stadionul Municipal din Zalău.
Prima ședință de pregătire a avut loc pe Meseș și a fost una mai ușoară, de acomodare la efort, la care au participat 16 jucători. Cosmin Sabou nu s-a putut antrena din cauza unei accidentări, în timp ce Codruț Bulz a fost învoit pentru a-și susține un examen la facultate. Au lipsit și juniorii Sebastian Moroti, Mihai Cherecheș, Marin Gliguță și David Balint, care nu au putut fi prezenți din cauza programului școlar.
Numele noi în echipa zălăuană sunt Codruț Ardelean și Cătălin Anghel, de la CS Barcău Nușfalău, în timp ce în lotul echipei nu se mai află Mădălin Trip și Marius Dumiter. Pe lângă cei doi jucători noi, conducerea îl mai are în vedere și pe Andrei Lăcătuș, mijlocașul de la AS Chieșd, care aparține de FC Maramureș Baia Mare. În această săptămână, a fost programat câte un antrenament pe săptămână, iar de marțea viitoare, jucătorii vor intra într-un cantonament pe plan local, care va dura 8 zile.
Jucătorii prezenți la reunirea echipei: Claudiu Chiș, Alexandru Gudea – Cosmin Cosma, Vasile Jula, Vlad Lung, Vlad Negrean, Claudiu Cornaci, Maior Istvan, Mihai Bode, Cosmin Sabou, Raul Stanciu, Viorel Ionașcu, Gabriel Țiriac, Andrei Teglaș, Gigi Gorga, Codruț Ardelean și Cătălin Anghel.
Sursa: Sportul Sălăjean