Tricolorii „Under 18″ au câștigat turneul „Roma Caput Mundi”

Mihai Andries 21 Jan. 2013, 01:01 Juniori
Tricolorii

Echipa națională de juniori sub 18 ani a României (născuți după 01.01.1995) a câștigat sâmbătă 19 ianuarie 2013, turneul „Roma Caput Mundi”, învingând în finală Naționala de Amatori a Italiei cu 4-3, după executarea loviturilor de departajare, anunță siteul FRF

Jocul s-a disputat începând cu ora 10:00, pe stadionul „Anco Marzio” din Roma – Ostia Lido (Via Giovanni Amenduini, 15), scorul după 80 de minute (s-au jucat două reprize a 40 de minute) fiind 0 – 0. Au înscris de la 11 metri Hodorogea, Tudorache, Boboc și Grădinaru, după ce Șerban ratase prima lovitură de pedeapsă.

Antrenorii Ștefan Iovan (coordonator) și Ionel Augustin (principal) au început cu următoarea formulă de echipă: Roland Niczuly – Robert Băjan, Robert Hodorogea, Cristian Bocșan, George Cornea – Ionuț Șerban, Marian Popescu, Robert Boboc – Roberto Cătălin Radu, Cristian Bărbuț, Dorin Rotariu (foto). Au mai jucat: Vlăduț Tudorache, Denis Dumitrașcu, Dan Zdroba, Raul Krausz și Răzvan Grădinaru.

După cum se poate observa din lecturarea echipei folosite în finală, cinci dintre titulari (Băjan, I. Șerban, M. Popescu, Boboc, Rotariu) plus un jucător intrat pe parcurs (Krausz) sunt obișnuiți ai Ligii a II-a, având un însemnat număr de meciuri în picioare în acest tur de campionat. În plus, Cornea și Dumitrașcu au cochetat și ei cu eșalonul secund, mulțumindu-se în prima parte a campionatului doar cu prezențe pe bancă, în timp ce Bocșan și Bărbuț sunt în calcul pentru promovarea la echipa mare a ACS-ului Poli.

 

Foto Gabriel FLUERARIU

Mihai Andries 21 Jan. 2013, 01:01 Juniori
Pe aceeași temă