Olimpia Satu Mare a jucat sâmbătă, pe teren propriu meciul etapei a IV a a Ligii a III-a de fotbal, reușind să se impună în fața nou promovatei Plimob Sighetul Marmației cu scorul de 4-0 (1-0). „Galben albaștrii” au început jocul destul de bine, reușind de altfel să deschidă scorul în minutul 4, prin Molnar care a fost ajutat de centrarea lui Marinaș. Apoi, oaspeții au avut o foarte mare ocazie prin E. Novoselenszki care în minutul 8 a șutat puternic, însă Șuta a repins balonul.
Marinaș ratează două mari ocazii în același minut 22. Mai întâi bate puternic o lovitură liberă, însă Mocian reușește să respingă în corner. Repunerea de la coțul terenului executată de Iuhas a trimis balonul în careu, mingea ajungând la Marinaș care a încercat o execuție cu capul, dar mingea a trecut puțin peste poartă.
Începerea reprizei secunde a adus prima schimbare la sătmăreni, Tibi Csik trimițându-l în teren pe Gavrilescu, dar ritmul meciului nun crește în intensitate. Oaspeții au pus în pericol poarta lui Șuta în minutul 57, când balonul a ajuns în fața porții, dar Bedea nu a reușit să speculeze oportunitatea ivită.
Intrarea lui Dănilă a revigorat Olimpia
Csik mai face o schimbare, care se va dovedi a fi decisivă. În minutul 62, noul intrat Dănilă îl vede foarte bine pe Villand care trimite balonul în bară. Două minute mai târziu, în minutul 64, același Dănilă ia taurul de coarne și înscrie golul de 2-0, pentru ca în minutul 76 tot el să trimită mingea în bară, după o pasă de la Homorozan
Finalul de meci mai aduce două goluri pentru Olimpia. În minutul 88, Botoș a bătut lovitura de corner, mingea a ajuns la Micaș care a dus tabela la 3-0. Deac încearcă golul de onoare pentru sigheteni, dar se dovedește a fi imprecis din fața porții lui Șuta.
Și când nimeni nu se mai gândea că se mai poate întâmpla ceva, Homorozan l-a observat liber pe Dănilă și atacantul Olimpiei a înscris al patrulea și ultimul gol al meciului, bifând dubla.
„În primul rând ne-au interesat cele trei puncte. Ce pot să spun e că pregătirea noastră mai bună și-a spus cuvântul și pot să zic că pe la sfârșit s-au deschis și băieții și au mai marcat încă trei goluri. Între minutele 10 și 60 nu mi-a prea plăcut jocul, dar ce pot să zic e că încercăm să căutăm motivele pentru care jocul este mai slab sau pasiv și să îmbunătățim acolo unde simțim că e nevoie”, a declarat antrenorul Olimpiei, Tiberiu Csik.
Olimpia Satu Mare va disputa următorul meci din sezonul campionatului luni, 1 octombrie, în deplasare cu Șoimii Pâncota. Meciul s-a amânat pe luni, deoarece, joi 27 septembrie Olimpia va juca meciul din 16-imile Cupei României pe stadionul din Giulești în compania formației Rapid București.
Olimpia Satu Mare: Șuta – Silaghi, Micaș, Iuhas, Glodean, Molnar (Gavrilescu 46′), Villand, Botoș, Hanus (Roatiș 56′), Marinaș (Homorozan 72′), Feier (Dănilă 56′). Antrenor: Tiberiu Csik
Plimob Sighetul Marmației: Mocian – Popan, Perta, A. Novoselenszki, Bedea, Asăujan (David 70′), Layis, E. Novoselenszki (Ghindă 70′), Baias (Pop 70′), Deac, Eudean (Chindriș 85′). Antrenor: Emil Kemeneș
Articol și foto de VERONICA HODAS