Înaintea debutului echipei în noul sezon al Ligii a II-a, șefii CSM Rm. Vâlcea au organizat azi o conferință de presă, în care l-au prezentat pe noul tehnician Constantin Schumacher, dar și pe cei trei noi veniți, Toma, A. Neagoe și Prodan.
CSM debutează în noul sezon sâmbătă, pe terenul secund din Trivale, contra FC Argeș. În urmă cu o lună au ieșit scântei la amicalul dintre cele două adversare de sâmbătă, testul fiind atunci întrerupt în urma unor incidente, vâlceanul Tomozei având o intrare dură, în urma căruia a fost lovit de mai mulți piteșteni. Sâmbătă, însă, Marius Tomozei va absenta, acesta suferind o ruptură microfibrilară care îl va ține pe tușă circa o lună.
Noul tehnician al vâlcenilor, Constantin Schumacher mizează însă pe omogenitatea grupului creat de Alin Artimon, sub conducerea căruia alb-albaștrii au avut evoluții foarte bune în finalul sezonului trecut, dar și în amicalele din această vară. „Este important să începem bine, jucătorii au deja 10 săptămâni de pregătire, sper ca debutul să fie de bun augur și să câștigăm. Obiectivul este locurile 1-7 și este unul corect, realizabil. Jucătorii sunt tineri, trebuie să dea totul pe teren, să arate că CSM nu este o echipă de coada clasamentului. Ei trebuie să înțeleagă înțeleagă că prin evoluțiile lor pot crește valoric, trebuie să confirme asta pe teren, să demonstreze că CSM nu mai este o echipă de pluton. Eu sunt venit de 10 zile, am încercat să îmi pun în practică cât de cât ideile mele. Nu e diferență mare între echipele din Liga a II-a, CSM are echipă tânără care joacă împreună de 2-3 ani, trebuie ca echipă să ajungă cât mai sus sau jucătorii să facă pasul spre Liga I. Se poate să plec peste o zi, o lună sau un an, dar sper să las ceva pozitiv în urmă. Contractul meu cu CSM este făcut astfel încât cineva dacă nu îi convine ceva, poate să termine înțelegerea” a spus Schumacher.
Primăria cere rezultate
Reprezentatul Primăriei în conducerea CSM-ului, directorul executiv George Pirnea susține că, pe viitor, susținerea autorităților este condiționată de obținerea unor rezultate pozitive. „Vrem să construim o echipă care în maxim 2-3 ani să promoveze, până atunci trebuie să asigurăm o bază materială necesare primei ligi. Suntem aproape gata cu agentul termic de la CE, au mai apărut și alți investitori, vom aduce tabelă, suntem discuții avansate și cu nocturna și rămâne să rezolvăm și încălzirea terenului. Dacă această echipă poate promova din primul an,vă garantez că o vom face. Dacă însă pentru al treilea an ne luptăm pentru evitarea retrogradării, asta nu e performanță, atunci există posibilitatea să plecăm de la echipă. Situația financiară este însă grea, ca peste tot, dar trebuie să o depășim, continuăm discuțiile și cu Consiliul Județean, dar noi încercăm să facem totul să atragem publicul, intrarea este din nou gratuită” a declarat Pirnea.
Campanie de achiziții săracă
În această vară, CSM a legitimat doar trei jucători noi, pe Prodan (Viitorul București), Toma și A. Neagoe, ambii de la Farul. Nou-venit de la Farul, mijlocașul Andrei Neagoe speră să confirme la Rm. Vâlcea. „Președintele de la Farul nu avea ce să îmi reproșeze pe plan fotbalistic, aveam banii neprimiți de 4 luni, am căzut de acord ca să plec, am venit la Vâlcea ca să joc. Trebuie să arătăm tuturor că avem valoare, să lăsăm rezultatele să vorbească” a spus Neagoe. Portarul Marius Toma speră să impresioneze și el între buturile alb-albaștrilor. „Am găsit o echipă ambițioasă, antrenorul tânăr, obiectivul este realizabil. Am venit să muncesc, să apăr bine și să plec mai departe, nu să pierd timpul. Sunt echipe care nu și-au luat banii de patru luni, fără prime, nu este o problemă faptul că la Vâlcea se întârzie două săptămâni” a declarat și Toma.
Articol scris de Adi GEORGESCU