Pas uriaș în reconstrucția Oțelului! Echipa suporterilor gălățeni, campioană matematic cu șase etape înainte de finalul sezonului, revine cu adevărat acasă

Una dintre cele mai mari doleanțe ale suporterilor roș-alb-albaștri încă de la înființarea noului club va fi îndeplinită foarte curând: echipa de fotbal Oțelul Galați se întoarce acolo unde se consideră a fi cu adevărat acasă, acolo unde campioana din 2011 și-a trăit cea mai mare parte a istoriei sale, pe stadionul care-i poartă numele!

Stadionul Oțelul este în proprietatea combinatului ArcelorMittal, reprezentanții acestuia acceptând să ofere arena pentru SC Oțelul. Surse din interiorul clubului ne-au informat că ArcelorMittal oferă stadionul gratuit pentru folosirea de către Suporter Club Oțelul și în administrarea acestuia. Condiția este ca Oțelul să-și plătească toate cheltuielile necesare întreținerii și utilizării bazei sportive (energie electrică, apă etc), clubul având în acest moment resursele financiare necesare pentru acest aspect, în mare parte din aportul membrilor socios și al firmelor partenere.

Contractul dintre club și Combinat urmează să fie semnat săptămâna următoare, iar cei de la Oțelul au trecut deja la fapte, începând lucrările necesare readucerii gazonului de pe terenul de joc într-o stare optimă, fotografia alăturată, făcută publică de Cornel Romeo Moisescu, președintele clubului, fiind cât se poate de elocventă.

Deocamdată nu s-a stabilit cu exactitate care va fi meciul revenirii echipei pe acest stadionul, dar este sigură disputarea partidei de baraj pentru promovarea în Liga 3 pe „Oțelul”.

Până atunci, SC Oțelul îi așteaptă pe gălățeni duminică, de la ora 16:00, la stadionul Siderurgistul, pentru evenimentul-spectacol „Împreună pentru Oțelul”, în cadrul căruia va fi un meci demonstrativ între echipa foștilor fotbaliști de legendă ai Oțelului și Naționala Artiștilor fotbaliști (detalii AICI).

SC Oțelul, campioană matematic în Liga 4 cu șase etape înainte de final

Altfel, SC Oțelul, a sărbătorit, duminica trecută, pe stadionul „Siderurgistul”, obținerea titului de campioană în Liga a IV-a Galați, cu șase etape înainte de finalul sezonului, și și-a oficializat accesul la barajul de promovarea în Liga a 3-a.

În etapa a 20-a din Liga a IV-a, Oțelul, liderul autoritar al competiției, a întâlnit o echipă de la mijlocul clasamentului, Muncitorul Ghidigeni. Într-o atmosferă superbă, cu portarul Ștefan Bordieanu dând tonul la scandările suporterilor, Oțelul a făcut un nou meci cu multe reușite ofensive și s-a impus la un scor devenit obișnuință: 10-0. Autorii golurilor: Andrei Frunză – 4, Bahnașu – 2, Perju – 2, Năpârlică și Tudosă.

Antrenorul Stelian Bordieanu, ajutat de Eugen Baștină, a aliniat formația: Măstăcan – Radu, R. Codreanu, S. Ilie, Ciurea – Dajbog, Tudosă, Năpârlică – Bahnașu, Perju, Frunză. Au mai jucat: Păduraru, Scutaru, Serea și Țâmpău.

Cu acest nou succes, Oțelul a ajuns la 20 de victorii din tot atâtea meciuri, rezultate cu care și-a asigurat și matematic câștigarea acestui campionat: mai sunt șase etape, iar a doua clasată Avântul Vânători, nu mai poate recupera nici măcar teoretic avansul de 18 puncte, amplificat de rezultatele directe în favoarea Oțelului.

Jucătorii și-au trăit intens bucuria acestui succes, cântând pe teren alături de suporteri minute bune, triumful fiind udat, tradițional, cu șampanie.

Astfel, s-a făcut un prim pas major în reclădirea unui club pe măsura celui căruia vrea să-i fie continuator, fost câștigător al titlului de campioană națională în 2011, iar până la finalul sezonului se mai pregătesc alții, importanți, despre care vom vorbi pe larg în momentul concretizării lor.

La acest meci, Oțelul a primit donații din partea spectatorilor care au totalizat suma de 880 de lei, plus 20 de lire sterline, bani care ajută la rezolvarea problemelor cotidiene.

O dominare atât de autoritară a Ligii a IV-a gălățene s-a consemnat ultima dată în sezonul 2012-2013, când Sporting Liești a câștigat toate meciurile și apoi a reușit promovarea. Diferența este că desprinderea matematică s-a produs mai târziu, cu patru etape înaintea finalului.

Merge mai departe și în Cupa României

Apoi, miercuri seară, SC Oțelul a obținut și calificarea în turul al treilea al Cupei României, faza județeană. Gălățenii au câștigat, scor 8-0 (5-0), în fața formației ASC Lascăr Schela, în meciul disputat în deplasare, contând pentru turul secund al competiției. Golurile gălățenilor au fost marcate de: Daniel Pavel – 5, Laurențiu Radu, Robert Gheorghe și Iulian Năpârlică.

Articol scris de Marian CĂ‚PĂ‚ȚÎNĂ‚
Foto: ascotelul.ro

Pe aceeași temă