Tribunalul Vâlcea a acceptat intrarea în insolvență a echipei CSM Râmnicu Vâlcea. Administratorul judiciar explică pașii următori

Adrian MUJEA, Marius ANGHEL 24 Oct. 2014, 14:53 Seria 2
Tribunalul Vâlcea a acceptat intrarea în insolvență a echipei CSM Râmnicu Vâlcea.** Administratorul judiciar explică pașii următori

Tribunalul Vâlcea – Secția II Civilă, prin sențința numărul 4083/15.10.2014, a dispus deschiderea procedurii de insolvență a clubului CSM Râmnicu Vâlcea.

Conform datelor furnizate de judecătorul Cristina Lungu, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Vâlcea, s-a numit ca administrator judiciar al clubului din Zăvoi societatea Capital Insol SPRL Craiova. Lichidatorul judiciar care se ocupă de dosar este Răzvan Trandafir. Termenul fixat pentru depunerea creanțelor este de 2 decembrie 2014, iar termenul pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor este de 19 ianuarie 2015.

„Mie abia ieri mi s-a comunicat sentința, dosarul clubului CSM este în partea incipientă, facem raportul pentru a vedea cauzele, întocmim lista creanțelor, trebuie să notificăm creditorii. Șefii clubului conduc în continuare activitatea, doar că acesta este sub supraveghere judiciară, însă clubul continuă normal activitatea. Trebuie făcut tabelul de creanțe, abia apoi vom putea vedea care este situația, oricum nu cred că este vorba de faliment, ei și-au manifestat intenția de reorganizare. Știu că datoria a fost deja contestată la Finanțe, așa este procedura, abia apoi se poate merge la Tribunal. Fusese instituit sechestru pe conturile clubului, odată cu intrarea în insolvență, se suspendă măsurile executorii și se redeschid conturile” a declarat administratorul judiciar al clubului din Zăvoi, Răzvan Trandafir.

CSM Râmnicu Vâlcea a depus prin dosarul 3435/90/2014 la Tribunalul din localitate cererea de intrare în insolvență, invocând datoria de circa 26 miliarde lei vechi, imputată de către Fisc.

În urma unui control efectuat lunile trecute în Zăvoi, Fiscul a imputat clubului CSM Râmnicu Vâlcea o datorie de circa 26 miliarde lei vechi, majoritatea provenind din taxe neplătite în anul 2009, când clubul era administrat de Primărie! Conform raportului de la Fisc, suma este compusă din 14,5 miliarde suma datorată către buget, 9,6 miliarde sunt dobânzi și 2,3 miliarde sunt penalități! Datoriile provin din faptul că șefii clubului administrat atunci de Primărie au plătit impozit doar 16%, deși jucătorii erau angajați cu convenții civile.

Articol scris de Adi Georgescu
Foto: Dan Lixandru

Adrian MUJEA, Marius ANGHEL 24 Oct. 2014, 14:53 Seria 2
Pe aceeași temă