Decizia de depunctare a băimărenilor e pe masa șefului Departamentului de Competiții al FRF!

Marius ANGHEL 09 Jun. 2013, 20:50 Seria 2
Decizia de depunctare a băimărenilor** e pe masa șefului Departamentului de Competiții al FRF!

Problemele în cadrul grupării FC Maramureș nu mai pot fi acoperite. Se pare că există o hotărăre de depunctare dată de Comisia de Disciplină a FRF, încă din octombrie, care nu a fost pusă în aplicare la momentul respectiv. Este vorba despre o penalitate de două puncte pentru neachitarea în termen a datoriilor către fostul golgheter al băimărenilor, Dragoș Petrică.

Clubul FC Maramureș Universitar Baia Mare se pare că nu mai poate evita depunctarea. Fostul golgheter al echipei în sezonul trecut, Dragoș Petrică și-a depus memoriu la FRF, pe finalul stagiunii trecute, deoarece nu își primise salariul timp de șase luni, suma ridicându-se undeva la 5.000 de euro. Clubul a fost obligat la plata datoriilor, însă, potrivit unor surse din cadrul FRF, banii nu au fost achitați în termen. Nu se cunosc motivele pentru care hotărârea de depunctare dată de Comisia de Disciplină, încă din octombrie, nu a fost pusă în aplicare, dar cert este că a fost scoasă din sertarele FRF.

„Hotărarea a ajuns la directorul de competiții, domnul Mihalache, iar la ora asta FC Maramureș este depunctată. Vineri am aflat, când am fost la FRF”, a precizat președintele celor de la ALRO Slatina, Ionuț Ivan.

Finanțatorul echipei FC Maramureș Universitar Baia Mare, Dan Hotico, încearcă să fenteze din nou FRF, solicitând o cerere de revizuire a dosarului, pentru a anula depunctarea. Rămâne de văzut ce se va întâmpla, cert este că în cazul juniorilor a reușit să eludeze condițiile de participare în competiție.

FC Maramureș nu a avut cinci echipe de juniori, așa cum prevede regulamentul, după ce una dintre ele a fost  exclusă pentru neprezentări repetate. Comisia de Disciplină a aplicat o amendă de 10.000 de lei clubului băimărean, în timp ce formațiile de Liga a III-a au fost penalizate cu nouă puncte, în „cazul juniorilor”.

Sursa: Gazeta nouă

Marius ANGHEL 09 Jun. 2013, 20:50 Seria 2
Pe aceeași temă