ACS Poli rămâne fără succes în returul Ligii a II-a. Deși voiau să răzbune eșecul de la Arad, timișorenii nu au impresionat nici în jocul cu Mioveni, ratând totodată șansa de a trece provizoriu pe primul loc. Nimic la nimic și 0-0 pe tabelă.
Revanșarea în fața propriului public nu a început bine pentru timișoreni. Cu același ax central defensiv folosit la Arad, ACS Poli și-a creat prima ocazie după zece minute, când reluarea lui Petre a fost rețintă în doi timpi de Ciucă. Argeșenii nu s-au speriat însă de palmaresul căpitanului timișorenilor și au replicat imediat. Mazilu putea să deschidă scorul în minutul 13 după ce a fost angajat excelent de Năstăsie. Mingea trimisă de el l-a depășit pe Pap dar Șeroni a salvat poarta gazdelor de la gol. Mioveniul a mai ratat apoi o bună oportunitate de a deschide scorul prin Arnăutu, la o bâlbâială a bănățenilor. Cei circa 500 de bănățeni din tribună aveau și alte motive de a tremura pe lângă frigul de afară.
Elevii lui Vali Velcea au revenit în atac în partea a doua a reprizei însă nu și-au găsit inspirația înainte de pauză. Fostul atacant al Craiovei, Mihai Dina a reușit mai mult să irite puținul public după ce s-a descotorosit de un adversar în careu dar a șutat în forță peste poartă.
Mai mult la nimereală
Repriza secundă a fost abordată mai ofensiv de timișoreni, care au făcut modificări și în registrul tactic după câteva minute de la reluare. Trandu i-a luat locul lui Poparadu și Boștină l-a schimbat pe Dobricean. Rezultatele au întârziat însă să apară în ciuda unei presiuni constante la poarta fostei „Dacii”.
Oaspeții au preferat să stea la cutie și să tragă de timp cu fiecare ocazie. Bănățenii în schimb, și-au continuat atacurile dezordonate cu centrări aruncate mai mult la nimereală, în speranța unei erori a galben-verzilor. Nici introducerea ultimului atacant de pe foaie de la ACS Poli, Marco Enciu, nu a adus golul izbăvitor.
Timișorenii irosesc astfel o bună oportunitate de a urca pe locul 1, fie și pentru doar o zi. Asta pe lângă faptul că ACS Poli a rămas fără succes în retur și și-a dezamăgit publicul mai puțin numeros ca al unei divizonare a cincea din zonă.
ACS Poli: Pap – Sakir, Petrovic, Șeroni, Bălace – Dobricean (50” Boștină), Ov. Petre (cpt.), Poparadu (52” Trandu), Nanu – Boldea, Dina (75” Enciu)
Antrenor: Valentin Velcea
CS Mioveni: Ciucă – Cotigă, Olteanu, B. Stoica, Dragu – Mazilu (cpt.)(83” Dumitrache), Năstăsie (69” Pasăre), Dragalina, I. Stancu – Biceanu, Arnăutu (54” Ayza)
Antrenor: Flavius Stoican
Articol scris de Cornel BIHOLARI