Stadion nou la Timișoara, pe modelul celor patru care se vor construi la București! Ministrul care promite o arenă modernă în Banat și că tranșează scandalul cu sala polivalentă

Marius ANGHEL 22 May. 2019, 20:42 Diverse
  • Cu patru zile înainte de alegerile europarlamentare, ministrul Dezvolătării Regionale și Administrației Publice, Vasile-Daniel Suciu, a promis că la Timișoara va apărea un stadion nou, la standarde europene.
  • Microbiștii nu trebuie însă să se entuziasmeze prea tare, deoarece procedura va dura.
  • Dacă ridicarea noii arene ar dura undeva la noi ani, până atunci, terenul actualului „Dan Păltinișanu” trebuie eliberat de sarcini, adică, trebuie dărâmate construcțiile existente, iar pentru acest lucru există piedici birocratice.
  • De asemenea, ministrul, care este și vicepremier în Guvernul Dăncilă, a spus că îl cheamă pe primarul Timișoarei și președintele Consiliului Județean la discuții, pentru a se decide pentru un amplasament al sălii polivalente.

 

Stadionul „Dan Păltinișanu” aparține de Consiliul Județean Timiș, cu președinte și majoritate de consilieri PSD. În bugetul pentru anul 2019, instituția are prinsă o sumă pentru demolare, dar rămâne problema terenului de sub stadion. Mare parte aparține CJT-ului condus de Călin Dobra, dar o bucată de 5000 de mp aparține Primăriei Municipiului Timișoara condusă de liberalul Nicolae Robu, mai precis, un teren de sub Peluza Sud. Acel teren nu poate rămâne la autoritățile locale, deoarece noul stadion ar urma să fie ridicat cu finanțare de la Compania Națională de Investiții, care cere terenuri predate, libere complet de sarcini.

Cu o zi înainte de vizita ministrului de miercuri la stadion, la Consiliu Local Timișoara a avut loc o ședință pe această temă. Pe lista de proiecte se regăsea tocmai unul referitor la acel teren. Primarul Nicolae Robu a retras însă proiectul pentru o altă ședință programată peste o săptămână. Ministrul Vasile-Daniel Suciu spune că așteaptă ca autoritățile locale să voteze proiectul.

„Eu știu că ieri, în ședința de consiliu local a municipiului Timișoara trebuia să fie un proiect de hotărâre care se referea la cei 5000 de metri pătrați pe care primăria trebuia să-i cedeze, să-i transfere, să reglementeze situația juridică, pentru ca acest stadion să poată fi refăcut. Am înțeles că ieri domnul primar a retras acel proiect de hotărâre Nu știu dacă din interese politice, sau pentru că a aflat că ajung și eu astăzi la Timișoara. Este mai puțin important. Dar, aștept de la domnul primar și de la consilierii locali să rezolve aceasta problemă. Vreau să facem stadionul de la Timișoara și îl vom face, dar aștept reglementarea juridică”, a declarat Ministrul în vizita de la Timișoara.

Doi ani, dar începând de la o dată necunoscută

Noul stadion ar urma să fie unul de 32.000 de locuri, cât are și acum „Dan Păltinișanu”. Ministrul nu a putut preciza dacă pista de atletism va fi menținută și costurile proiectului. Totuși, vicepremierul a precizat că lucrările ar trebui să dureze doi ani, ca la arenele din București. De asemenea, stadionul va putea găzdui cupe europene. 

„Mie nu-mi place să dau termene nerealiste sau să rămân doar cu termenele. Dacă avem precedentul stadioanelor de la Steaua, Rapid care se construiesc pentru Euro 2020, cred că un termen realist pentru un asemenea obiectiv este de maximum doi ani. Eu mă gândesc că nu facem un stadion de 30.000 de locuri ca să nu fie omologat. Sper ca tradiția fotbalistică a Timișoarei să mai ofere și meciuri de cupe europene aici”, a mai declarat Vasile-Daniel Suciu.

Orașul așteaptă și o sală polivalentă de mare capacitate

Timișoara va avea, teoretic, și o sală polivalentă de 15.000 de locuri, construită tot de CNI. Însă de câțiva ani, autoritățile locale și cele județene nu se pun de acord.

Primarul PNL Nicolae Robu vrea sala lângă stadion, ca la Cluj-Napoca. În acest sens, a propus un teren unde se află și complexul de terenuri „Adrian Stoicov”, cel pe are se antrenea Poli și în vremea lui Marian Iancu, și ACS Poli până la mutarea la stadionul Electrica. Consiliul Județean Timiș propune un teren la intrarea în comuna Giroc. Cum cele două instituții au lideri din partide care își dispută puterea, acest lucru amână și începerea procedurilor pentru sală.

Concret, când se vota la Consiliul Local pentru terenul de lângă stadion, consilierii PSD votau împotriva, iar la Consiliul Județean, pentru terenul din comuna alipită Timișoarei, Giroc, liberalii votau împotriva. Deoarece sunt proiecte de patrimoniu, necesită două treimi din voturile din plen, iar fără acordul tuturor, nu se pot adopta. Ministrul a explicat că CNI nu poate decide unde va face sala, deoarece autoritățile nu au dat hotărările legale prin care terenul este pus la dispoziție pentru investiție.
Vasile-Daniel Suciu a precizat că după alegeri, îi așteaptă pe primar și președintele de consiliu județean la discuții.

„Nu v-ați săturat de acest ping-pong? Sunt convins că pentru timișoreni contează mai mult să se facă ceva decât tot felul de discuții despre locație. Astăzi nu am decizii, hotărâri juridice cu valoare vizavi de un amplasament sau altul. Săptămâna viitoare lansez o invitație publică și domnului primar Nicolae Robu și domnului președinte Călin Dobra. Îi aștept la minister, să luăm decizia, să rupem o dată pisica în doua cu decizia aceasta care trenează. Pentru a se preda terenul e nevoie de două treimi din voturi și la consiliul județean, și la consiliul local”, a precizat ministrul.

Totuși, Suciu a spus că pe terenul propus de primărie, terenurile din complexul „Adrian Stoicov” nu se regăsesc în acte ca fiind ale municipalității, în sensul construcțiilor, nu terenul în sine. În toamnă, primăria  a organizat însă o licitație pentru lucrări la terenurile de iarbă de la bază.

Articol scris de Anda DELIU
Foto: Emanuel Titus ILIEȘI / Mediafax foto

Marius ANGHEL 22 May. 2019, 20:42 Diverse
Pe aceeași temă