În perioada 10-12 august 2015, arbitrii și asistenții din lotul pentru Liga 2 participă la cursul de vară organizat de Comisia Centrală a Arbitrilor, anunță Federația Română de Fotbal pe site-ul oficial.
În cadrul acestui curs, la care participă 78 de oficiali, arbitrii de Liga 2 vor fi instruiți și vor lua parte la testările teoretice și fizice, programate la Centrul de Fotbal Mogoșoaia.
Tot în august, în diferite perioade, se va desfășura, în diferite regiuni, și cursul de vară pentru arbitrii și arbitrii asistenți de Liga 3.
♦ În perioada 13-14 august, la București sunt invitați oficialii din Capitală și din județele Argeș, Călărași, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Ilfov, Olt, Teleorman și Vâlcea.
♦ În perioada 17-18 august, la Buzău vor fi prezenți arbitrii din județele Bacău, Botoșani, Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Iași, Ialomița, Neamț, Prahova, Suceava, Tulcea, Vaslui și Vrancea.
♦ În perioada 20-21 august, la Târgu Mureș vor fi instruiți arbitrii din județele Alba, Bistrița Năsăud, Brașov, Cluj, Covasna, Harghita, Maramureș, Mureș, Sibiu și Sălaj.
♦ În perioada 22-23 august, la Timișoara, reprezentanți din Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinți, Satu Mare și Timiș vor participa la cursul organizat de CCA.
De asemenea, în perioada 12-13 august, Casa Fotbalului va găzdui și cursul arbitrilor și observatorilor de futsal.
Foto: FRF