Start ca din pușcă pentru „Bătrâna Doamnă”. UTA s-a impus cu Dunărea Călărași la scor de neprezentare. Ce au spus Balint și Pustai după debutul în noul sezon

Anda DELIU, Marius ANGHEL 03 Aug. 2019, 20:19 Campionat
  • UTA a pășit cu dreptul în noul sezon, după ce a câștigat clar, cu 3-0, sâmbătă, în fața Dunării Călărași, formație care a arătat că suferă din cauza pregătirii reluate mai târziu.
  • Valentin Buhăcianu a marcat o „dublă”, după ce Cristian Bustea a deschis scorul. Și elevii lui Pustai au avut ocaziile lor, pe care Bawab, însă nu le-a fructificat.

 

Într-un sezon cu multe așteptări și speranțe la Arad, după o repriză serioasă de ploaie, pe Motorul nu s-au strâns așa de mulți spectatori ca altădată, sub 2500 de fani. Atmosferă a fost însă, mai ales cu cât și evoluția scorului a dat motive de bucurie microbiștilor.

Între buturile oaspeților s-a aflat tânărul Krell, care s-a descurcat destul de bine la un prim șut mai periculos a lui Bustea. În minutul 24, Bawab a fost aproape de a înscrie, dar Iacob, și el în zi foarte bună, i-a ghicit intențiile și a parat șutul.

Călărășenii au avut o ocazie bună și la șutul lui Honciu, după care, în minutul 30, arădenii au deschis scorul. Rus a recuperat din cădere, Tomozei a centrat, iar Bustea a înscris cu capul din 6 metri. Portarii ambelor echipe s-au descurcat bine la ocaziile lui Gliga și Buhăcianu, iar, până la pauză, scorul a rămas nemodificat.

După un sezon cu multe emoții, o victorie clară acasă

Repriza secundă a început excelent pentru arădeni, care au marcat din nou în minutul 48. După un corner, Tomozei a centrat pentru Rus, care a trimis cu capul în bară, de unde balonul a ajuns la Buhăcianu, care a trimis cu stângul în plasă. Gazdele au controlat jocul destul de ușor, și după o intervenție a lui Krell la altă șarjă a lui Buhăcianu, UTA a înscris din nou în miutul  70. Ursu i-a pasat aceluiași Buhăcianu, care a înscris din colțul careului de 16 metri.

În minutul 89, Miculescu a prins un șut sănătos, dar Krell a respins de sub bară. În prelungiri, Bawab a mai avut o ocazie, când a tras din lovitură liberă puțin peste poarta lui Iacob.

Balint a vorbit despre o victorie mare, dar rămâne cu picioarele pe pământ

Laszlo Balint a avut parte de un debut perfect la UTA. Antrenorul arădenilor și-a lăudat elevii pentru că i-au respectat indicațiile.

„Victorie foarte mare. Băieții, din punct de vedere al atitudinii, au reacționat extraordinar. Nu am arătat așa cum mi-am dorit eu, dar este normal, este primul meci. Am avut și momente în care am avut inițiativa și cred că de la început până la sfârșit s-a văzut că UTA este echipa care a meritat cele 3 puncte. Mă bucur foarte mult că am obținut o victorie fără gol primit pentru că este foarte important să avem și un echilibru defensiv. Vreau să mulțumesc din punct de vedere publicului. I-am simțit foarte aproape de noi. Le-am simțit căldura și sperăm să-i răsplătim pe viitor. Am câștigat în prima etapă și chiar dacă în am făcut-o în fața unei foste prim-divizionare, nu e un argument să ne gândim la promovare”, a precizat Balint.

Pustai: „Au fost mai buni, îi felicit, le urez succes în continuare”

Cristian Pustai a precizat că a contat că echipa sa a făcut o pregătire mai scurtă decât ciclul clasic de șase săptămâni.

„Știam că este foarte greu, pentru că UTA este una dintre echipele care s-a organizat cel mai repede în acest interval, de la terminarea campionatului trecut până la începerea acestuia. Au fost mai buni, îi felicit, le urez succes în continuare. Noi am suferit la construcția jocului, am ieșit greu din apărare, iar în atac am avut câteva situații pe care nu le-am fructificat. Am primit și ușor niște goluri. Știam că în momentul în care încep cu construcție, mingea va ajunge pe colțul lung, dar se fac greșeli”, a spus Pustai.

UTA e lider datorită golaverajului. Următorul meci îl va juca luni, 12 august, de la 18:00, la Ploiești, cu Petrolul. Dunărea Călărași are altă deplasare, la Farul Constanța.

UTA ARAD – DUNĂ‚REA CĂ‚LĂ‚RAȘI   3-0
Cristian Bustea 30′, Valentin Buhăcianu 48′, 70′

Fl. Iacob – Tomozei, Melinte, Fl. Ilie, Bg. Stancu – Hrezdac, Lorenzi (Cr. Pușcaș 65′) – Cip. Rus, Miculescu, Bustea (Oct. Ursu 66′) – Buhăcianu (Dam. Isac 86′)
Rezerve neutilizate: Bolboașă – Șeroni, Oroian, Rz. Ivan
Antrenor: Laszlo Balint

Krell – Sabangeanu (Oltay 74′), A. Mutu, A. Lopez, Mendy – Honciu (Măgureanu 86′), M. Dias (Raiciu 54′) – Gliga, Marrone, Bawab – Bg. Rusu
Rezerve neutilizate: Gab. Popa – Zete, Preoteasa, Țenea
Antrenor: Cristian Pustai

Stadion: Motorul (Arad); Spectatori: 2.500; Arbitru: Rareș George Vidican (Satu Mare); Asistenți: Ferencz Tunyogi (Zalău) și Răzvan Ionuț Soponar (Baia Mare); Rezervă: Marius Nechita Chioran (Cluj-Napoca); Observatori: Jiga Dan (Bistrița – Bistrița Năsăud) și Daniel Sabou (Zalău).

Articol scris de Anda DELIU
Foto: UTA Arad

Anda DELIU, Marius ANGHEL 03 Aug. 2019, 20:19 Campionat
Pe aceeași temă