Implozie la Foresta! Clubul sucevean a ajuns în aceeași situație ca la începutul sezonului: de desființare. Lupta internă dintre investitori a dus la demisii în bloc

Marius ANGHEL 07 Feb. 2018, 16:10 Campionat
Implozie la Foresta! Clubul sucevean a ajuns în aceeași situație ca la începutul sezonului: de desființare.** Lupta internă dintre investitori a dus la demisii în bloc

Vara trecută, într-un moment în care soarta Forestei părea pecetluită, au apărut ca din neant trei investitori, doi moldoveni, Ion Lozovan și George Negură, și un francez, Farid Khallaf, care au achitat datoriile acumulate, așa încât gruparea suceveană s-a putut înscrie în campionatul Ligii 2.

Ținând cont că, din punct de vedere fotbalistic, lucrurile bune la Suceava durează foarte puțin, luna de miere de pe Areni n-avea cum să țină o veșnicie. La sfârșitul lunii octombrie au apărut deja primele neînțelegeri între acționari. În afară de aceste scurtcircuite, care nu au făcut decât să stopeze aportul de capital, conducerea clubului nu a reușit să acceseze decât 250.000 de lei, adică un sfert din banii alocați de Consiliul Local pentru anul trecut, astfel încât balanța financiară a clubului s-a dezechilibrat complet.

Urmarea: au rezultat datorii către furnizori, către stat, către jucători și către angajați, așa încât realitatea din prezent a ajuns să semene din ce în ce mai mult cu situația din vara anului trecut. Toate aceste probleme dintre acționari, suprapuse cu lipsa de finanțare și de viziune, au creat un cadru impropriu la club, ajungând într-un punct critic ieri, când nemulțumirile au dat pe dinafară.

Plecând de la această stare de fapt, nu mai puțin de nouă angajați ai clubului, începând cu vicepreședintele Mihai Ungurian, continuând cu antrenorii secunzi Bogdan Tudoreanu și Marius Lup, cu organizatorul de competiții Neculai Grosu, cu antrenorul de copii și juniori Ilie Gafencu, cu maseorii Ion Armeanca și Constantin Bosânceanu și încheind cu cele două doamne de la serviciul de contabilitate, și-au anunțat demisia din cadrul clubului într-o conferință de presă organizată ad-hoc.

Mihai Ungurian îl arată cu degetul pe Farid Khallaf

Neremunerat din luna octombrie, primul a luat cuvântul vicele Mihai Ungurian.

„Cu regret vă anunțăm că astăzi am luat decizia de a ne despărți de Foresta. Proiectul de acum nu mai seamănă cu cel la care m-am angajat astă vară, iar, din punctul meu de vedere, nu mai există niciun fel de perspectivă în acest moment. Nu a fost o hotărâre apărută peste noapte, mai ales că problemele financiare s-au acutizat în timp. Situația de la club a început să se degradeze după ce Ion Lozovan, ce-l ce a asigurat aproximativ 75% din bugetul Forestei în tur, exceptând banii de la primărie, a luat decizia de a nu mai băga niciun ban în club după un conflict cu Farid Khallaf. Totul a pornit de la Farid, care i-a interzis lui Ion Lozovan contactul cu echipa și cu fotbaliștii. Din câte cunosc, conflictul s-a acutizat ulterior, și s-a ajuns ca Ion Lozovan să fie amenințat de Farid. Chiar și eu am ajuns să primesc amenințări din partea acestuia, și nu o singură dată, ci de mai multe ori. Pot spune în cunoștință de cauză că Farid are o atitudine total neprofesionistă, iar latura sa umană lasă mult de dorit. Îmi pare rău că nu am luat atitudine la timpul potrivit, însă am considerat atunci că aș fi prejudiciat imaginea clubului”, a precizat Mihai Ungurian despre omul care l-a adus pe Florentin Petre ca antrenor la Foresta.

„Farid a solicitat 50.000 de euro pentru a ieși din această afacere”

Ungurian spune că a tot sperat că lucrurile se vor schimba, însă situația s-a deteriorat și mai mult odată cu trecerea timpului. Farid cere 50.000 de euro pentru a pleca de la Foresta, asta cu toate că nu a investit nimic la echipa suceveană, potrivit vicepreședintelui Mihai Ungurian.

„Era din ce în ce mai clar că nu vom reuși ce ne-am propus, mai ales că nu mai exista unitate și credibilitate în cadrul clubului. S-au căutat toate soluțiile posibile de ieșire din impas, dar fără succes. Ion Lozovan a găsit un înlocuitor pentru Farid în structura clubului, însă acesta a solicitat 50.000 de euro pentru a ieși din această afacere, în condițiile în care nu a investit nici măcar un leu în club. El s-a angajat inițial că vine în afacere cu jucătorii, însă s-a văzut în sezonul de toamnă ce calitate au avut fotbaliștii străini aduși pe Areni. Doar doi dintre ei s-au ridicat la nivelul cerut de antrenorul Florentin Petre, însă unul a fost cedat de Farid în această iarnă la Juventus București, cu de la sine putere. Soluții ar fi pentru ieșirea din această criză, numai că, din păcate, George Negură, care a avut și el un aport financiar important în cadrul clubului, continuă să-l tolereze pe Farid, iar motivele pentru care face acest lucru îmi sunt total necunoscute. Probabil că speră ca problemele să-și găsească rezolvare de la sine, în timp. Am ieșit în față să spunem aceste lucruri din respect pentru publicul sucevean”, a declarat Mihai Ungurian.

Gruparea suceveană a ajuns iar în situația de astă vară și riscă din nou desființarea

Referitor la cei 750.000 de lei rămași neaccesați de la Consiliul Local, Mihai Ungurian spune că acest scenariu a fost luat în calcul de finanțatori în momentul în care s-a construit bugetul pentru turul campionatului.

„Când am preluat clubul campionatul era început deja, așa că am încercat să ne organizăm din mers. Am avut la dispoziție o perioadă scurtă de timp pentru a ne familiariza cu sistemul, așa că finanțatorii au luat în calcul încă de la început această posibilitate. Nu putem învinovăți pe nimeni pentru acest lucru”, a precizat vicepreședintele Forestei.

Conform spuselor lui Mihai Ungurian, gruparea suceveană înregistrează în acest moment datorii de 300.000 de lei. 60.000 de lei erau datorați la sfârșitul lunii decembrie către ANAF, din cauza acestui debit Foresta riscând să nu poată accesa cei 1.200.000 lei aprobați de Consiliul Local pentru anul 2018.

„S-au luat în discuție toate variantele, fără succes însă, de aceea s-a ajuns în situația asta. Ion Lozovan nu va lăsa lucrurile așa, a început să lucreze cu avocații. Vor fi notificate toate părțile, urmând a li se aduce la cunoștință situațiile nestatutare produse în cadrul clubului. Lucrurile au ajuns într-un moment critic, nu mai există angajați în cadrul clubului. Cred că Farid ar trebui să se gândească mai mult la binele Forestei decât la interesul propriu. Din punctul meu de vedere, cel mai negru scenariu ar fi desființarea clubului, iar cel mai optimist, rezolvarea problemelor pe cale amiabilă. Cel mai mult îmi pare rău pentru Florentin Petre. A rămas singur în staff și îi va fi greu să continue activitatea. Situația pare în acest moment fără ieșire”, a mărturisit Ungurian.

Lup: „Liceul cu Program Sportiv intenționează să întrerupă colaborarea cu Foresta”

Declarațiile lui Mihai Lup, antrenorul cu portarii, s-au situat pe aceeași linie.

„Sunt alături de colegii mei. Din nefericire, am ajuns în imposibilitatea de a ne continua activitatea la Foresta. Eu sunt prezent aici în dubla postură de antrenor cu portarii și reprezentant al colegilor mei de la LPS Suceava, care activează cu grupele lor de juniori în cadrul clubului Foresta. Chiar dacă eu am un salariu de doar 1.000 de lei pe lună, am ajuns să am de primit în jur de 20.000 de lei de la club, în condițiile în care astă vară, când echipa era în pragul falimentului, am adus de acasă suma de 3.000 de euro sub formă de împrumut, însă nu am primit banii nici până în ziua de azi. Mai mult, domnul director Ioan Radu m-a mandatat să transmit faptul că Liceul cu Program Sportiv intenționează să întrerupă colaborarea cu Foresta, ținând cont că gruparea suceveană nu s-a achitat de clauzele din contract, iar antrenorii de la liceu au venit nu o dată cu bani de acasă pentru a achita cheltuielile aferente meciurilor din campionatele de juniori”, a precizat Lup.

Tudoreanu: „Speranțele noastre s-au dovedit a fi deșarte”

Pornind de la toate aceste întâmplări, din atmosfera din cadrul lotului nu are cum să fie una bună.

„Situația este incertă, nimeni nu știe ce să mai creadă, pentru că în acest moment perspective concrete de a îmbunătăți lucrurile nu sunt. Situația este grea, pentru că lotul de jucători, după părerea mea, este mult sub nivelul eșalonului al doilea. Dacă nu se aduc patru-cinci titulari, în condițiile în care campionatul începe peste mai puțin de trei săptămâni, va fi greu să poată fi abordată lupta pentru salvarea de la retrogradare. Îmi pare rău pentru Florentin Petre, care a venit cu inima deschisă la Suceava și a ajuns în această situație. Jucătorii întreabă mereu de bani, i-am convins să meargă în cantonamentul de la Poiana Negri cu speranța că problemele se vor rezolva. Lucrurile însă au rămas la fel, iar speranțele noastre s-au dovedit a fi deșarte”, a mărturisit secundul Bogdan Tudoreanu.

Petre: „Sper să reușim să ne organizăm în timp util”

În ciuda situației explozive de la Foresta, antrenorul Florentin Petre speră că va putea să-și ducă munca până la capăt.

„Sunt probleme la club, dar eu sunt antrenor și încerc să-mi văd de treaba mea. Sper să reușim să ne organizăm în timp util, pentru că sezonul de primăvară bate la ușă, iar lupta pentru salvarea de la retrogradare nu se anunță deloc ușoară”, a declarat antrenorul principal Florentin Petre.

Până pe 24 februarie, când va avea loc reluarea campionatului, sucevenii mai au programate un număr de trei meciuri amicale, după cum urmează: cu Bucovina Rădăuți, pe 9 februarie, cu Știința Miroslava, pe 14 februarie, și cu Aerostar Bacău, pe 16 februarie, toate pe terenul sintetic de la Liceul cu Program Sportiv.

Articol scris de Gabriel TODERAȘCU
Foto și video: Monitorul de Suceava

Marius ANGHEL 07 Feb. 2018, 16:10 Campionat
Pe aceeași temă