Oțelul, în negocieri avansate cu Steaua pentru cedarea lui Tudorie: „Diferența dintre cerere și ofertă nu e insurmontabilă”

Oțelul, în negocieri avansate cu Steaua pentru cedarea lui Tudorie:**

Pentru a avea un buget cu care să poată ținti promovarea în următorul sezon, cei de la Oțelul își pun mari speranțe în vânzarea de jucători pe sume importante, iar cel mai aproape de a aduce bani în contul clubului este atacantul echipei naționale de tineret Alexandru Tudorie.

Cea mai probabilă destinația a acestuia este Steaua, care a oferit 250.000 de euro, iar negocierile continuă, clubul gălățean dorind și un procent dintr-un eventual transfer ulterior.

Ovidiu Burcă, managerul sportiv al FC Oțelul, a spus că discuțiile sunt avansate și că sunt șanse mari ca Tudorie să ajungă la Steaua. „Pentru Tudorie, Steaua este una dintre echipele interesate. Au fost niște discuții, cred că suntem destul de aproape. Nu cred că diferența dintre ceea ce ne dorim noi și ce oferă Steaua este atât de mare încât să fie insurmontabilă. Dacă Steaua îl dorește cu adevărat pe Alex, îl va avea”, a spus Burcă.

Grasshopper Zurich e și ea interesată de atacant

Oficialul clubului gălățean a precizat că pentru Tudorie și-au mai aratat interesul și alte echipe. „Mai sunt și alte oferte pentru jucător din străinătate și s-au mai interesat de el și niște echipe din țară. Sperăm să alegem bine atât pentru club, cât și pentru jucător. Este foarte important să meargă într-un mediu unde să poată să-și continue curba ascendentă pe care se află, în ultimele luni s-a văzut progresul lui, în special din punct de vedere fizic, unde avea anumite deficiențe”, adăugat Ovidiu Burcă.

Surse din interiorul clubului Oțelul susțin că ultimii care s-au interesat de jucătorul în cauză sunt elvețienii de la Grasshopper Zurich, care au solicit informații preliminare la sfârșitul săptămânii trecute.

Alexandru Tudorie este curtat de Steaua de foarte mult timp, prima ofertă făcută celor de la Oțelul datând din septembrie 2013. Clubul gălățean a refuzat-o, iar trei luni mai târziu atacantul, care avea atunci 17 ani, a marcat împotriva Stelei, în meciul de campionat de la Galați încheiat la egalitate, scor 1-1. În decembrie anul trecut, Steaua a făcut o nouă ofertă, dar nici atunci nu s-a ajuns la un acord.

În ultima etapă a campionatului Ligii I recent încheiat, Tudorie a înscris unul din cele două goluri cu care Oțelul a învins pe ASA la Târgu Mureș, rezultat în urma căruia Steaua a devenit campioană.

Interes și pentru Miron

Un alt jucător promițător pe care Oțelul încearcă să-l cedeze în această vară pe o sumă avanatajoasă este fundașul central George Miron, de asemenea component al echipei naționale de tineret. „Și pentru Miron există interes, sunt mai multe cluburi care ne-au sunat. Sperăm să găsim și pentru el o echipă dispusă să ofere o sumă bună de transfer”, a mai spus Ovidiu Burcă. În cazul lui Miron, încă nu există o ofertă concretă.

CITEȘTE și: Ovidiu Burcă vorbește despre actuala situație de la FC Oțelul și planurile de viitor: „Vreau promovarea, indiferent de condiții”

Articol scris de Marian CĂ‚PĂ‚ȚÎNĂ‚

Pe aceeași temă