Știința Poli Timișoara a învins, dar nu a convins deloc în Cupa României, unde a avut nevoie de prelungiri cu CSC Dumbrăvița. Dan Alexa: ”Preferam, sincer, să pierdem meciul în primele 90 de minute”

Anda DELIU 13 Aug. 2026, 18:34 Cupa României

Știința Poli Timișoara a câștigat foarte greu, cu 1-0, după reprizele de prelungiri, partida din Turul 3 al Cupei României jucată pe arene Electrica cu CSC Dumbrăvița.

Un joc nepermis de chinuit pentru alb-violeți, un fel de Goliat în fața micului David dumbrăvițean, iar antrenorul Dan Alexa a admis la final că prefera și ca echipa sa să iasă din competiția KO, dar să nu piardă energie în prelungiri.

Vlad Morar, ”ratangiul” de serviciu

Știința Poli a odihnit câțiva titulari obișnuiți pentru acest meci. Prima repriză a fost una săracă în ocazii. După un șut trimis peste buturi de Pădurariu în contul oaspeților, au fost mai multe ocazii irosite de alb-violeți. Vlad Morar a fost ”campion” al șanselor irosite, inclusiv prin poziționare, deși mingea ajungea la el. Ștefanovici a trimis peste buturi în minutul 24, iar Toroc a respins în minutul 24 minge trimisă de Morar din lovitură liberă peste spațiul porții.

Lucruri au continuat în aceeași notă și în repriza a doua. În minutul 57, Morar a oferit o nouă ”mostră” de neputință, când a intrat singur în unghi mort, iar apoi a irosit total șansa replierii cu mingea la picior. Replica alb-verzilor a fost slăbuță. O reluare a lui Buțu nu l-a putut păcăli pe Micu, dar și Toroc a fost la post la o fază finalizată de Rotariu. Pentru oaspeți, în minutul 72, Datcu a trimis peste.

Aurelian Chițu, pe ”urmele” colegului, până la proba contrarie

Spre final, Aurelian Chițu a început și el să rateze ca Morar. A făcut-o în minutul 81, din 6 metri.

Mucuță a irosit și el o șansă pentru oaspeți, pentru ca în finalul cu minutele de prelungire ale reprizei secunde, Toma să tragă peste.

S-a ajuns în prelungiri, după două reprize soporifice. În minutul 90+8, Aurelian Chițu putea face mai mult, dar a fost blocat de Șeroni după ce nu a prea știut ce să facă cu ”varza” prin careu. Până la urmă, Chițu a înscris în minutul 102, ”servit” de juniorul Gârlonța. Puștiul alb-violeților a mai avut două ocazii mari. Toroc i-a scos un șut de sub bară, iar apoi i-a parat altă acțiune finalizată.

Dan Alexa: ”Am avut situații și ne-am bătut joc de ele”

Dan Alexa a pomenit despre ocaziile ratate și energia irosită la acest meci.

”Mai ales că am făcut și ieri un antrenament foarte tare, nu ne doream 120 de minute sub nicio formă. Preferam, sincer, să pierdem meciul în primele 90 de minute decât să jucăm 120, în perspectiva meciului cu Slobozia, care e foarte important. Sunt nemulțumit așa… Bine, nu mă așteptăm, sunt jucători care nu au jucat aproape deloc în începutul acesta de campionat. S-a văzut că nu au ritm, dar am avut situații și ne-am bătut joc de ele și n-aveam voie să ajungem să jucăm 120 de minute astăzi”, a declarat Alexa.

Reacția antrenorului de la CSC Dumbrăvița, Florin Fabian, o poți citi AICI.

  • Știința Poli Timișoara: Micu – Dolghi (C. Toma 75′), C. Ene, Vlaicu – Vasluian (Huszti 90+2′), Ștefanovici, Ov. Popescu, Rotariu (Drăghici 64′), Burlacu-Luca (Gârlonța 64′) – Dav. Popa (cpt.)(Aur. Chițu 64′), Vl. Morar (Spătaru 64′). Rezerve neutilizate: Luc. Ungureanu – Marincu, Doană.

Lăudați, Chițu și Gârlonța

Alexa a avut cuvinte de laudă pentru Gârlonța. ”Gârlonța a fost în lot în ambele meciuri, este un junior 2008, un jucător-proiect pentru noi. Un jucător bun, talentat. E un copil care acum face pasul la seniori. Asta e și perspectiva, de aceea s-a făcut Poli 2, ca și jucătorii tineri să aibă posibilitatea să joace la seniori, pentru că trecerea este destul de grea”, a punctat antrenorul de la Știința Poli.

Întrebat de reporterul Liga2.ro dacă nu ratează prea mult Chițu, Alexa l-a apărat. ”Eu cred că Chițu este cel mai bun jucător al Ligii 2. Este foarte important pentru noi. Creează foarte multe situații de poartă. Este jucătorul pe care ne bazăm foarte mult, este jucătorul de ata care îmi dă foarte mare încredere. Din punctul meu de vedere, Chițu este cel mai bun jucător al Ligii 2, chiar ți la 35 de ani. La Șelimbăr ne-a creat situații cu poarta goală. Ne mai trebuie un atacant-marcator, suferim prea mult. E al treilea joc în care avem situații și nu reușim să înscriem”, a răspuns Dan Alexa.

AFC ASA Târgu Mureș, următorul adversar al Științei Poli în Cupa României

A doua zi după joc, la sediul FRF a avut loc tragerea la sorți a Play-off-ului Cupei României, iar Știința Poli Timișoara a fost extrasă să joace contra AFC ASA Târgu Mureș, o colegă din campionat. Mureșenii au trecut cu 2-0, în deplasare, de CS Gheorgheni, în Turul 3.

Fiindcă trupa timișoreană a evoluat în sezonul trecut în Liga 3, partida cu AFC ASA din Cupa României va avea loc la Timișoara, miercuri, 19 august. Cele două vor juca pentru calificarea în premieră în faza grupelor Cupei.

Până atunci, cele două echipe vor evolua sâmbătă, de la ora 11:00, în etapa a 3-a a Ligii 2. Știința Poli joacă pe teren propriu cu Unirea Slobozia, iar AFC ASA are meci în deplasare la Oradea, cu FC Bihor.

Foto: Jozsi Leczki și Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto

Anda DELIU 13 Aug. 2026, 18:34 Cupa României
Pe aceeași temă