Dan Alexa, în gardă pe Electrica înainte de meciul Științei Poli Timișoara cu Unirea Slobozia: ”Mie îmi place Poenaru”

Anda DELIU 14 Aug. 2026, 17:08 Liga 2
Dan Alexa, în gardă pe Electrica înainte de meciul Științei Poli Timișoara cu Unirea Slobozia: ”Mie îmi place Poenaru”

Știința Poli Timișoara joacă din nou acasă în această săptămână, de această dată în runda a treia a Ligii 2, cu retrogradata din primul eșalon Unirea Slobozia.

Meciul vine pentru alb-violeți după un veritabil chin în Turul 3 al Cupei României, iar antrenorul Dan Alexa vede problemele evidente din jocul echipei sale.

Psihologic, el a lăudat mai mult adversarul, pentru a nu pune, neapărat, degetul pe ”rana” care îl și privește.

Cupa României pare că o încurcă pe Știința Poli!

Dan Alexa a recunoscut foarte sincer că ar fi preferat și să fie eliminat de CSC Dumbrăvița în Cupa României, decât să se chinuie cu prelungiri, unde Știința Poli s-a impus într-un final cu 1-0.

”Nu ne doream 120 de minute, sub nicio formă. Preferam, sincer, să pierdem în primele 90 de minute, decât să jucăm 120, în perspectiva meciului cu Slobozia, care e foarte importantă. Slobozia este o echipă cu jucători buni”, a precizat Dan Alexa după un joc cu multe carențe ale echipei sale.

  • În campionat, în primele două etape, Știința Poli a debutat cu un 1-0 acasă cu Chindia și apoi a remizat în deplasare la modesta CSC Șelimbăr (1-1).

Presiune previzibilă îndreptată către adversar

Unirea Slobozia nu a început sezonul de o manieră care să ducă cu gândul la o posibilă revenire în SuperLigă, cu un egal (1-1 norocos la FC Bihor) și o înfrângere (0-3 acasă cu CS Gloria Bistrița).

Trupa ialomițeană a avut probleme și în această săptămână, la jocul din Cupa României, în care a fost condusă de echipa din Liga 3 Agricola Borcea și abia a reușit egalarea până la pauză, ca după aceea să se impună cu 4-1.

Dan Alexa a dat și o declarație tipică despre antrenorul adversarei. El a spus că îi place de Ilie Poenaru, chiar dacă acesta, de ani buni, nu mai reușește să ducă măcar un sezon la capăt pe banca unei echipe. ”Nu au un start bun, dar au jucători cu experiență, care au jucat la Liga 1. Au jucători care interpretează foarte bine situațiile de joc. Au o echipă puternică, o echipă grea, și un antrenor bun. Mie îmi place Poenaru!”, a precizat Alexa, care are cam aceeași ”placă” despre omologii rivali, pe care fie îi ”cunoaște foarte bine”, fie îi apreciază. O modalitate de a muta presiunea…

Știința Poli suferă în ofensivă, deși are ”dinozari” în atac!

Altfel, Alexa mai așteaptă un transfer, în atac, acolo unde Vlăduț Morar sau Aurelian Chițu, fotbaliști cu multă experiență la nivel de primă ligă, și-au arătat neputința în acest debut de sezon.

De altfel, și la Șelimbăr, aceste probleme au dus și la egalul neașteptat dacă se analiza bugetul celor două echipe. ”Ne mai trebuie un atacant, un marcator. Suferim prea mult! Contează foarte mult, pentru că se acumulează foarte mult. Mi-aș fi dorit să nu evolueze anumiți jucători… Dar vine meciul cu Slobozia și sunt 3 puncte importante puse în joc”, a mai precizat Alexa miercuri seara, după jocul din Cupă cu CSC Dumbrăvița. Tot atunci, Alexa îi ridica o statuie lui Chițu, dar tot el se contrazicea apoi, prin dorința de a mai aduce un atacant care să facă ceea ce nu reușește fostul jucător de la Farul sau FC Hermannstadt: ”Eu cred că Chițu este cel mai bun jucător al Ligii 2. Este foarte important pentru noi. Creează foarte multe situații de poartă. Este jucătorul pe care ne bazăm foarte mult, este jucătorul de ata care îmi dă foarte mare încredere. Din punctul meu de vedere, Chițu este cel mai bun jucător al Ligii 2, chiar și la 35 de ani. La Șelimbăr ne-a creat situații cu poarta goală. Ne mai trebuie un atacant-marcator, suferim prea mult. E al treilea joc în care avem situații și nu reușim să înscriem.”

  • Fundașii Andras Huszti și Ștefan Ștefanovici au marcat câte un gol în primele două etape pentru Știința Poli, iar în Cupa României a înscris mult-lăudatul Aurelian Chițu.

Bilete scumpe pentru meciul cu Unirea Slobozia

Știința Poli a jucat cu stadioane pline cu Chindia și CSC Dumbrăvița și acum cere prețuri mari pentru bilete.

Un loc în tribună la jocul cu Unirea Slobozia este 45 de lei în sectorul B al Tribunei principale și 35 de lei pe partea fără scaune!

Partida dintre Știința Poli Timișoara și Unirea Slobozia se joacă sâmbătă, de la ora 11:00, pe stadionul Electrica din Timișoara.

Bănățenii sunt pe locul 8, cu 8 puncte și 2-1 golaveraj, iar echipa din Bărăgan se află pe locul 19, cu 1 punct și 1-4 golaveraj.

Foto: Jozsi Leczki / Mediafax Foto

Anda DELIU 14 Aug. 2026, 17:08 Liga 2
Pe aceeași temă