Viitorul Însurăței a ratat promovarea în Liga 3 după un gol primit din ofsaid

Viitorul Însurăței a ratat promovarea în Liga 3** după un gol primit din ofsaid

Sâmbătă după amiază, pe stadionul Municipal din Slobozia, în prezența a 6-700 de spctatori (cel puțin 400 veniți de la Brăila), a avut loc meciul de baraj pentru promovarea în liga a treia, dintre campioana județului Brăila (Viitorul Însurăței) și campioana județului Buzău (Locomotiva Viitorul 2007), meci încheiat cu victoria buzoienilor cu scorul de 1-0 (1-0)!  Brăilenii au dominat circa 90% din meci, ratând unele ocazii din care era mai greu să ratezi decât să înscrii, dar în cele din urmă, buzoienii sunt cei care vor juca din toamnă din toamnă în liga a treia, chiar dacă au înscris singurul gol al partidei dintr-o clară poziție de ofsaid nesemnalizată de arbitrii partidei!

Fotbaliștii brăilenii încep jocul foarte bine, iar în minutul 2 șutul lui Banciu de la 25 de metri este reținut cu dificultate de portarul Oprea. În minutul 26, se va marca golul cu pricina: a fost o lovitură de colț la poarta buzoiană, iar de pe urma unui contraatac rapid purtat de Zotta, mingea ajunge la Manea, portarul brăilean iese în întâmpinarea jucătorului buzoian, acesta îi pasează lui Iacob (aflat într-o flagrantă poziție de ofsaid) și trimite în plasă: 1-0!

După protestele zadarnice care au urmat,  brăilenii revin în atac căutând măcar golul egalizator, dar în min. 29 Banciu este blocat chiar în momentul șutului, iar la lovitura de colț care a urmat (executată de Bratosin) Cheleș a șutat năpraznic de la 14-15 metri, dar portarul Oprea a intervenit providențial!

Replica buzoiană vine în minutul 39, atunci când Nicolae a executat o lovitură liberă de la 25 de metri, dar trimite peste poartă, exact din locul de unde acelaș jucător trimisese în bară dar în min. 5, și apoi a venit pauza cu un avantaj minim pentru buzoieni: 1-0!

După pauză, brăilenii au o altă așezare în teren, domină mai copios, dar nu reușesc golul care să-i ducă în prelungiri. În min. 46, Techiu a fost deposedat exact în momentul șutului de Ceaușel, iar în min 50 buzoienii puteau să dea lovitura lovitura de grație, însă lovitura liberă executată de Vasile de la 16 metri a fost apărată magistral de Cristea, cel care a păstrat tabela nemodificată! Viitorul Însurăței revine puternic în atac iar șutul lui Banciu de la marginea careului mare este apărat de Oprea (min. 52). Același portar portar respinge incredibil de la rădăcina propriei bare, mingea trimisă de Cheleș, după un corner executat de Samuilă (min. 53).

Apoi jocul se mai echilibrează (de-o idee) până în minutul 72, atunci când brăilenii reiau sarabanda ratărilor: Cotigă de la 25 de metri trage puțin alături, iar în 79 șutul lui Cheleș de la 16 metri este apărat de Oprea. Apoi, în minutul 90+3 buzoianul Iacob a scăpat singur spre poarta brăileană l-a lobat pe Criste, ieșit în întâmpinare, dar, sub privirile lui Cheleș, mingea a trecut pe lângă buturile brăilene!

VEZI mai multe POZE de la meciul de baraj

Cam asta a fost în general „istoria” unui meci la capătul căruia, jucătorii brăileni sunt principalii vinovați că au ratat o promovare așteptată de toată Brăila fotbalistică! Bine, dar și cu o contribuție majoră a brigăzii de arbitri din București care l-a avut la centru pe Marcel Bârsan, acesta fiind ajutat de asistenții Adrian Radu și Eduard Ungureanu.

La Slobozia cele două formații au avut următoarele alcătuiri:
  
Locomotiva: Oprea – Poterașu, Nedelea, C. Pușcă – M. Pușcă, Manea (85 Pâslaru), Nicola (78 Popescu), Nicoară, (54 Anghel) – Iacob, Zotta (65 Chiorcău). Antrenor: Cristian Lupu și Vasile Tudose.

Viitorul Însurăței: Cristea – Samuilă, Cheleș, Ion, Baicu – Gagu, Paraschiv, Bratosin (70 Gheorghiță Viali) – Techiu (85 Mândroasa), Banciu (65 Mirescu). Antrenor: Marian Stăvărache

Articol scris de Marcel SÂNPETRU

Foto: Pro Brăila

Pe aceeași temă