Jucătorii cu experiență și arbitrul, principalii vinovați ai eșecului Jiului

16 Jun. 2011, 17:30 Ligi județene
Jucătorii cu experiență și arbitrul, principalii vinovați** ai eșecului Jiului

Flacăra Făget a învins ieri, scor 1-0, mult mai titrata echipă
hunedoreană Jiul Petroșani și a promovat în Liga a III-a. Singura
reușită a partidei i-a aparținut timișeanului Telescu, care a
transformat pe final un penalty contestat. Golul a picat după ce
Jiul a rămas în inferioritate numerică, Drăghici văzând roșu în
fața ochilor cu un sfert de oră înaintea timpului regulamentar de
joc. Experimentatul jucător a luat două cartonașe galbene în decurs
de două minute.

Huza
l-a atacat pe Drăghici!

Imediat după fluierul final Daniel Huza, antrenorul Jiului, nu
s-a ferit să îl acuze pe Constantin Drăghici de ușurința cu care a
fost eliminat. În colimatorul antrenorului intrând și ceilalți
jucători cu experiență ai echipei.

„Greșelile noastre au făcut diferența și oamenii în
negru ne-au fost potrivnici. E păcat pentru că am încercat să
construim ceva, văd că ne-am poticnit devreme, nici n-am ajuns
într-un loc. La experiența lui Drăghici e imposibil să iei două
cartonașe galbene în două minute, este ceva incredibil pentru că el
e un jucător de Divizia A. Nu vreau să insinuez nimic dar vă spun,
cred că era mai bine dacă eu mă schimbam astăzi și jucam mult mai
bine ca ei. Aici s-a făcut diferența, îmi pare rău că n-am avut
curajul eu ca antrenor să nu-i bag, dacă nu i-aș fi băgat aș fi
fost contestat de lume, dacă i-am băgat am avut
probleme”
, a spus Huza.

Simota:
„Arbitrul a viciat rezultatul!”

Amăgirea ratării promovării a adus cuvinte grele și din partea lui
Alin Simota, patronul Jiului acuzând arbitrajul și mizerea din
fotbalul românesc.

„Din punctul meu de vedere, arbitrul a viciat
rezultatul, în minutul 87 într-o fază de aceea nu se dă niciodată
penalty și lucrul acesta îl puteți vedea pe camerele de luat
vederi. Dar e bine ca noi să ne schimbăm mentalitatea și să ne
uităm în ograda noastră. Trebuie făcută o întâlnire cu cei care
bagă bani în fotbal, să nu uităm că cei din FRF sunt aleși, ei iau
nu bagă bani în fotbal, trebuie făcută o analiză în fotbalul
românesc să vedem ce se întâmplă, de ce suntem unde
suntem”
, a declarat Simota.

Acesta ia în calcul ca Jiul să accepte dacă e invitată în Liga a
III-a: „Probabil dacă vroiam puteam să facem un
artificiu să jucăm în B, dar eu cred că trebuie să construim. Dacă
nu se vor înscrie suficiente echipe în Divizia C, faptul că am
câștigat o serie valorică a județului Hunedoara, dacă mai sunt
locuri, vom face o cerere să intrăm în Divizia C. Dar asta nu ne
scuză de modul cum am jucat și ceea ce se întâmplă în
fotbal”.

Articol scris de Cornel
BIHOLARI

Foto: Istvan SZASZ

16 Jun. 2011, 17:30 Ligi județene
Pe aceeași temă