S-a răzgândit și nu-și mai retrage clubul din Liga 3: „Am găsit soluții”. Cealaltă echipă din Galați care își anunța abandonul a fost retrogradată în Liga 5

Dacă la începutul lunii februarie anunța public retragerea echipei sale din campionatul Ligii a 3-a, din prima serie, Dorin Butunoiu, președintele Metalosport, s-a răzgândit între timp. Federația Română de Fotbal nu a mai fost înștiințată de abandon, iar clubul gălățean care în tur nu a obținut niciun punct, ba chiar a înregistrat șase puncte de penalizare, încearcă acum să ducă sezonul la final.

În prima etapă din retur, Metalosport trebuia să joace pe teren propriu cu SC Oțelul, însă cum etapa a fost reprogramată, partida se va disputa acum pe 28 martie. Până atunci, pe 10 martie, Metalosport are meci în deplasare la CSM Roman, apoi joacă acasă cu AFC Odorheiu Secuiesc și după aceea merge la Miercurea Ciuc pentru întâlnirea cu AFK Csikszereda.

„Am anunțat FRF doar că meciul din prima etapă a returului, în care suntem gazde, solicităm să-l jucăm pe stadionul Oțelului, pentru ca publicul gălățean să aibă condiții optime la această partidă. În proporție de 90 la sută, am găsit soluții pentru susținerea financiară a activității competiționale, ce ține de cheltuieli organizatorice și deplasări. Însă, la nivel sportiv, oarecum va fi vorba de sport la nivel de amatori, de plăcerea de a juca, nu avem de unde plăti salarii jucătorilor”, a declarat Dorin Butunoiu, care încearcă să țină echipa în viață cel puțin până în vară, sperând până atunci să găsească finanțatori: „Am avut discuții în acest sens și în ultima perioadă, sunt oameni interesați să vină lângă echipă”.

Solicitarea celor de la Metalosport de a juca această partidă pe stadionul Oțelul a fost considerată neregulamentară și, implicit, refuzată de FRF, acest meci urmând a avea loc pe stadionul Dunărea din Galați.

Iată ce spunea în urmă cu o lună Butunoiu despre retragerea echipei din Liga 3. „Ne este imposibil să mai continuăm. Vom rămâne cu echipa de juniori Under 15, care a avut o bună evoluție în campionatul județean. Ce va fi în continuare, vom vedea, poate ne vom înscrie în Liga a 5-a”, declara președintele Metalosport.

Una din cele mai mari probleme financiare ale clubului o reprezintă litigiul cu fostul antrenor al echipei, Mihai Ciobanu, căruia trebuie să-i plătească o datorie de 27.000 de lei, sumă ce reprezintă salarii restante și pentru care a fost depus memoriu la FRF. „Sper să găsim înțelegere, să eșalonăm plata acestei datorii. Mai sunt și alte datorii, dar în aceste cazuri am fost găsit înțelegere”, a mai spus Butunoiu.

Avântul Valea Mărului nu s-a răzgândit

Cât o privește pe Avântul Valea Mărului, o altă echipă din județul Galați prezentă în Seria 1 a Ligii 3 și care tot la începutul lunii februarie a anunțat că se retrage din campionat, aceasta s-a ținut de cuvânt. Astfel, în ședința de pe 28 februarie a Comisiei de Disciplină și Etică a FRF s-a constatat oficial retragerea Avântului.

„În conformitate cu prevederile art. 79/8 coroborat cu art.79/14/1 din RD comisia a constatat retragerea echipei de seniori CS Avântul Valea Mărului din competiția Liga a III-a seria 1 din sezonul 2017-2018 și se sancționează cu retrogradarea în ultima categorie competițională organizată de Asociația județeană de fotbal pe teritoriul căreia are sediul clubul în cauză”, a fost verdictul comisiei de Disciplină și Etică a FRF după sesizarea Departamentului Competiții al FRF.

Avântul Valea Mărului se află la finalul turului pe penultimul loc în clasamentul Seriei 1 a Ligii 3, cu 7 puncte acumulate în 14 meciuri.

Fiindcă abandonul a avut loc după încheierea turului, rezultate înregistrate în prima parte a sezonului vor rămâne în statistică. În schimb, în retur, adversarii care trebuiau să întâlnească Avântul vor câștiga la „masa verde”, cu 3-0. Seria 1 a Ligii 3 continuă astfel din retur cu 14 echipe active, grija retrogradării va fi redusă, în timp ce la promovare se bat Aerostar Bacău, CSM Roman, AFK Csikszereda Miercurea Ciuc și Suporter Club Oțelul Galați.

În acest sezon, în timpul campionatului, din Liga 3 s-a mai retras Urban Titu (Seria 3) și Viitorul Ghimbav (Seria 5). Din Liga 2 au dispărut Olimpia Satu Mare și ASA Târgu Mureș.

Articol scris de Marian CĂ‚PĂ‚ȚÎNĂ‚

Pe aceeași temă