FC Universitatea Craiova s-a reorganizat după ce societatea care administra clubul, FC U. Craiova SA, a intrat în procedura de faliment, continuitatea sportivă a grupării oltene urmând să fie asigurată de U. Craiova SA, o nouă firmă a patronului Adrian Mititelu.
„Având în vedere că vechea societate Fotbal Club U Craiova S.A. care deținea clubul de fotbal s-a dizolvat, prin decizia Tribunalului Brașov din 9 aprilie 2014, conform prevederilor actului constitutiv al acestei societăți și-a încetat activitatea și clubul de fotbal, urmând ca asigurarea continuității sportive să fie făcută conform prevederilor aceluiași Act Constitutiv de către o nouă entitate înființată în acest scop. Astfel că noua structura sportivă, U Craiova S.A., asigură continuitatea sportivă a clubului de fotbal Universitatea Craiova”, se menționează într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial al clubului oltean.
Noua structură a clubului își va începe activitatea începând cu sezonul competițional 2014-2015 fie în Liga a II-a, fie într-un alt eșalon care urmează a fi stabilit de FRF. „În cazul în care se admite recursul FC U. Craiova SA la Curtea de Apel Brașov, noua entitate sportivă U. Craiova SA are drept de participare în Liga a II-a, și toți jucătorii aflați sub contract cu FC U. Craiova SA devin jucătorii U. Craiova SA. În situația că planul de reorganizare al societății FC U. Craiova SA va fi respins și sentința de faliment va rămâne irevocabilă, atunci noua entitate se va înscrie într-o competiție inferioară urmând ca FFRF sau după caz AJF Dolj să decidă competiția în care va fi înscrisă noua entitate”, se menționează în comunicatul citat.
În cadrul noii societăți care va administra clubul, structura acționariatului va fi următoarea: 34 la sută reprezentanți Adrian Mititelu; 30-35 la sută Asociația suporterilor; 30-35 la sută alte persoane interesate. „Până în prezent și-au manifestat intenția cel puțin două organizații de suporteri să preia pachetul de acțiuni rezervat acestora și de asemenea există câteva persoane fizice interesate de a prelua pachetul ce le revine investitorilor, dar care pentru moment nu doresc să-și dezvăluie identitatea din motive lesne de înțeles. Dorim o transparență totală și o reorganizare din temelii a Fotbal Club Universitatea Craiova. Urmează ca în zilele următoare noua structură să obțină certificatul de entitate sportivă de la Ministerul Sportului”, se mai precizează în comunicat.
FC Universitatea Craiova, cvadruplă campioană a României, a intrat în procedura de faliment, Tribunalul Brașov respingând, la 9 aprilie, planul de reorganizare în dosarul de insolvență al grupării oltene. Adrian Mititelu a atacat hotărârea instanței la Curtea de Apel Brașov.
Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal a luat act în ședința sa din 3 aprilie de decizia de retragere din toate competițiile a echipelor FC Universitatea Craiova, grupare finanțată de Adrian Mititelu.
Articol scris de Marius ȚONE (Mediafax)