Ceremonie organizată de fanii lui „U” în memoria lui Marian Cozma!

10 Feb. 2009, 12:55 Suporteri
Ceremonie organizată de fanii lui

Suporterii români sunt deciși să-i aducă un ultim omagiu lui
Marian Cozma. După ce ieri fanii lui Dinamo au arborat un banner
imens la intrarea în stadionul din Ștefan cel Mare, pe care se
putea citi: „Păsărilă, salută-l pe Cătălin! Câini până la moarte și
dincolo de ea!”, astăzi fanii lui „U” cluj pregătesc o ceremonie
similară.

`Șepcile roșii` vor afișa un banner pe podul la intrarea în oraș și
se vor întâni pentru a aprinde lumânări în memoria handbalistului
Marian Cozma.

Ceremonia va începe la ora 13.00, la intrarea în oraș dinspre
Oradea. Pe podul aflat la intrarea în Cluj vor arbora un banner
uriaș, pe care au inscripționat mesajul „Odihnește-te în pace,
Marian!”, urmând să aprindă lumănări și să păstreze un moment de
reculegere.

„Vrem să aprindem o lumânare pentru sufletul lui Marian. Știm că nu
a jucat la Cluj, că nu a avut legătură cu handbalul clujean, dar am
fi făcut acest lucru pentru orice sportiv care ar fi avut parte de
o moarte atât de tragică. Sper să vină cât mai mulți suporteri la
ceremonie, pentru a-i aduce un ultim omagiu. Dumnezeu să-l
odihnească în pace!”, a declarat un suporter clujean, pentru
MEDIAFAX.

10 Feb. 2009, 12:55 Suporteri
Pe aceeași temă