Gheorghe Hagi a fost prezent, vineri, la Afi Mall Cotroceni, la lansarea tricoului ediție specială „Gheorghe Hagi” de firma de echipament sportiv Puma.
Tricoul este albastru și are imprimat pe față chipul lui Hagi, realizat doar din cifrele 1 si 0, corespunzătoare numărului pe care l-a purtat pe teren cel mai mare fotbalist român. Alte elemente inscripționate pe tricou sunt: sigla Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi”, logo-ul LOVE = FOOTBALL sub care își desfășoară Puma toate inițiativele din domeniul fotbalului, iar pe spate este numărul 10, împreună cu semnătura lui Hagi. Prețul unui tricou este de 150 lei.
„Sunt mulțumit, înseamnă că am făcut ceva petru fotbal, pentru fani, acum orice apare despre mine e legat de ei și au ocazia să cumpere un produs care să le amintească de mine. Nu este un tricou de joc al Academiei, este destinat fanilor. Probabil că suporterii mă cunosc foarte bine de vreme ce îmi urează să câștig campionatul, dar este departe de noi acest lucru. Deocamdată suntem în Liga a II-a și ne rugăm să urcăm în prima”, a afirmat Gheorghe Hagi.
Cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor a dialogat cu fanii și a participat la o sesiune de autografe.
Sursa: Academia Hagi