Promovarea, un vis realizabil

12 Jun. 2009, 00:50 Special

Comprest și Romprim s-au întâlnit pe stadionul „Ștefan cel Mare” pentru a juca finala play-off-ului Ligii a IV-a. Miza meciului era mare, câștigătoarea devenea campioana Bucureștiului și va avea prilejul să joace la barajul de promovare în Liga a III-a.
 

 

Vremea frumoasă pentru fotbal a adus în tribune susținătorii celor două echipe. Tribuna oficială a fost arhiplină. Jucătorii ieșiți la încălzire sunt încă vrăjiți de gândul că vor juca pe terenul unde an de an echipa Dinamo se bate pentru câștigarea titlului.
 

 

Fluierul de start se aude și ambele formații pornesc prudent. Cei doi antrenori și-au așezat jucătorii în teren cu gândul de a nu primi gol. Ocaziile la poartă nu întârzie să apară și Comprest pune prima presiune pe portar. Romprim-ul nu se lasă mai prejos și C. Mihalache îl încearcă pe Stegărescu cu un șut de la 20 de metri. Ocaziile trec de la o poartă la alta, până când Duca după o lovitură liberă, perfect executată, reușește șă încrie la vinclu. 1-0 și ne aflam în minutul 30. Până la pauză, presiunea partidei își spune cuvantul și nici una dintre echipe nu reușește să mai creeze vreo importantă ocazie de gol, doar eroarea unui fundaș al Romprimului putea să modifice tabela. Dumitrache are o intervenție miraculoasă și rezultatul rămâne minim.
 

 

Jucătorii Romprimului ies primii de la cabine. Sunt concentrați și vor să întoarcă rezultatul partidei, cum le-a mai ieșit și până acum în celelalte meciuri. Oare ce le-a spus antrenorul la pauză? Pornesc mult mai motivați și au prima ocazie de a egala, dar Stefănescu e în zi mare și reține de la rădăcina barei. Imediat, la faza următoare, Nemțescu scapă singur, în careu, și îl execută pe Dumitrache. Lovitură de teatru, în loc de 1-1, scorul se dublează și Comprestul se gândește deja la meciul de baraj. Jucătorii Romprimului nu mai au nimic de pierdut și se aruncă în atac. Francisc, de două ori, și Dobre ratează din poziții favorabile. Ultimele zece minute de joc aveau să fie tensionate, după ce C. Mihalache reușește să marcheze pe colțul lung, în drumul său spre poartă driblând un fundaș și pe portar. Numai patru minute a durat speranța egalării, deoarece Răduca reface diferența de două goluri. Speranțele mor, însă, ultimele și la o eroare în careu, după un corner, Graur profită și marchează. Surprinși în atac cu toată echipa, Romprimul mai putea primi încă un gol pe contraatac, dar Răduca și Ungureanu rămași singuri cu portarul nu reușesc să înscrie. Aceasta va fi și ultima fază de joc, arbitrul fluierând imediat finalul. Comprestul câștigă cu 3-2 și devine campioană.
 

 

După reușita din finală, în fața Romprimului, Comprest a obținut biletul de a merge la barajul de promovare în Liga a III-a. Meciul se va disputa miercurea viitoare, iar ca adversar vor fi teleormănenii de la FCM Alexandria.
 

 

Comprest: 1 Stegărescu – 11 Florea, 5 Albert, 21 Ionică, 4 Al. Gheorghe – 19 Cioalcă, 18 Nemțescu, 17 Dr. Zaharia, 8 Duca – 7 Enache, 9 Răduca. Rezerve: 12 Barbu – 13 Bărbulescu, 20 Ungureanu, 10 Dragnea, 22 Robu, 2 Manole. Antrenor: Ionuț Șoană

 

Romprim: 1 Dumitrache – 3 Adr. Mihalache, 20 Voicu, 14 Hritcu, 4 Dobre – 9 Furtuna, 6 Stoica, 5 Graur, 18 C. Mihalache, 17 Pătrașcu – 10 Drăgan. Rezerve: 99 Iacob – 2 Chiriac, 7 Francisc, 8 Surugiu, 11 Nicociu, 15 Șișu, 16 Brăgan. Antrenor: Ion Ciobanu

 

Articol scris de Marius Anghel
Foto: Florin Alboiu
 

12 Jun. 2009, 00:50 Special
Pe aceeași temă