Progresul se revoltă! CUM COMENTEZI?

07 Feb. 2009, 17:17 Special
Progresul se revoltă!** CUM COMENTEZI?

Situația financiară precară pe care o traversează Progresul nu este singurul ghinion care s-a abătut în ultima perioadă asupra bancarilor. După cum se știe Clublul Sportiv Progresul se judecă de ceva vreme cu Banca Națională a României pentru baza sportivă. Miercuri a fost dată decizia finală în acest proces, punând astfel sare pe rana deschisă a echipei din Parcul cu Platani. BNR-ul a câștigat procesul și astfel gruparea bancară ar trebui să evacueze baza sportivă în care își desfășoară activitatea de foarte mult timp.

 

Suporterii Progresului, cei care au suferit încontinuu alături de echipă, au ajuns la capătul răbdărilor. Aceștia  au anunțat un miting organizat, aprobat de Primăria Capitalei, pentru data de vineri, 13, în fața sediului central al Băncii Naționale. Pe lângă faptul că vor ieși în stradă, suporterii, alături de Clubul Sportiv Progresul București, au adresat o scrisoare deschisă către Primarul General al Bucureștiului, Sorin Oprescu, dar și altor instituții ale statului. Prin această scrisoare se dorește tragerea unui semnal de alarmă asupra abuzului, după cum spun ei, pe care îl comite BNR-ul și implicit Mugur Isărescu.

 

„În urma protocolului incheiat în ziua de 08.07.1991 între Ministerul Tineretului și Sportului și Banca Națională a României s-a hotărât trecerea Clubului Sportiv Progresul București în subordinea Băncii Naționale a României.

Trecerea s-a făcut cu obligația ca Banca Națională a României să mențină cu prioritate destinația spațiilor preluate – terenuri și săli – pentru activitatea de performanță a secțiilor nominalizate de Ministerul Tineretului și Sportului.

Ce constatăm după 18 ani, că în locul dictatorului, a venit altul pus pe fapte mari să desființeze Complexul Sportiv Cotroceni și să-l transforme cu circuit închis, ca pe vremurile comuniste, de care să beneficieze numai suita de prieteni ai guvernatorului”, așa începe scrisoare adresată Primarului General.

 

În continuare se specifică despre faptul că în 2007 au fost deființate toate secțiile de sport din cadrul clubului și că BNR-ul a crescut chiria lunară pentru stadion la numai puțin de 40.000 EUR/luna !

 

Pentru a fi cât mai concisă, în conținutul scrisorii au fost inserate și exemple concrete despre abuzurile pe care Banca Națională le-a comis: demolarea fostului sediu de club din Str. Dr. Staicovici și construirea unui alt sediu, dar nu cu destinație sportivă, construirea unui hotel de lux, tot pe terenul bazei sportive. Demolarea ștrandului Izvor este și ea amintită, terenul fostului loc de agrement fiind folosit pentru un schimb cu MApN-ul. Mai apoi s-a trecut chiar la “interzicerea utilizării sălii de sport prin alungarea sportivilor tuturor secțiilor”. “Construirea aberantă a unui gard despărțitor care a împărțit parcul sportiv în două și împiedicarea, prin diferite măsuri a folosirii nocturne și accesului la energia electrice, gaze și celelalte utilități” sunt și ele argumente care sunt amintite în scrisoare.

 

Ultimul exemplu amintit este, poate, și cel care îi doare cel mai tare pe suporteri. El se referă la “încăpățânarea BNR pentru concesionarea bazei sportive, astfel că nici un investitor nu este dispus să investească în aceste condiții în club”.

 

Scrisoarea de față se încheie prin cererile celor două părți, CS Progresul și “un grup de suporteri”:

 

“Față de situația prezentată vă rugăm să vedeți și să constatați pe viu cum a fost acaparat acest complex sportiv de o instituție care nu iubește și nu are nimic comun cu sportul.
Totodată, solicităm elaborarea unei legi care să resolve această problem pe țară, ca toate bazele sportive să fie concesionate sau trecute în administrarea cluburilor sau a primăriilor.”

 

Rămâne de văzut ce se va întâmpla în zilele ce urmează și dacă Progresul va găsi până la urmă calea de ieșire din criza actuală.

 

 

Articol scris de Alexandru Amironoaiei
 

07 Feb. 2009, 17:17 Special
Pe aceeași temă