Alt fotbal, alte timpuri: ”Petru Cadar, o stea pe bolta fotbalului brașovean“. Parfum de glorie și amintiri de neuitat cu Dobrin, Titi Teașcă sau meciul de poveste cu Beșiktaș

Adi MARICA 01 Oct. 2023, 16:41 Special
Alt fotbal, alte timpuri: ”Petru Cadar, o stea pe bolta fotbalului brașovean“. Parfum de glorie și amintiri de neuitat cu Dobrin, Titi Teașcă sau meciul de poveste cu Beșiktaș

Vineri, spre seară, o seară caldă, de toamnă la Braşov, la Cramele lui Decebal a fost forfotă mare.

”Petru Cadar, o stea pe bolta fotbalului brașovean”

Nume mari din fotbalul brașovean, suporteri și mulți prieteni s-au strâns în jurul lui Petru Cadar pentru a-i fi aproape cu ocazia lansării cărții ”Petru Cadar, o stea pe bolta fotbalului brașovean”, un volum scris de Adrian Toth.

După câteva încercări de a scrie o carte despre echipa și gloriile fotbalului brașovean, chiar despre unul dintre granzii echipei de aur a stegarilor, iată-mi visul împlinit. Petru Cadar este unul din idolii copilăriei mele.

Corolarul carierei lui Petrică a fost, fără îndoială, meciul retur din Cupa UEFA, cu Beșiktas Istanbul”, a spus Adrian Toth, cel care a muncit la această carte mai bine de trei ani.

Lansarea volumului a fost onorată și de prezența  medicului Ovidiu Pecurariu, Părintele Vasile Olteanu, fostul director al muzeului Prima Școală Românească, din Șcheii Brașovului, Mircea Brenciu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Ioan Vlad, membru al Academiei Oamenilor de Știință din România, Radu Pescaru, directorul editurii Foton sau Iulian Cătălui, membru al Uniunii Scriitorilor din România.

De la eveniment nu au aveau cum să lipsească foștii fotbaliști Ioan Mandoca, Constantin  Spirea,  Vasile Gherghe, Vasile Bența, Bebe Manciu, Nicușor Bucur, Leonid Boriceanu, Adi Măsar sau Sandu Gherghe.

”Nu iubesc altă echipă decât Steagu”

Motto-ul cărții este ”Nu iubesc altă echipă decât Steagu”. Nici nu putea fi altul, ținând cont că este vorba de Petru Cadar, un gigant al fotbalului brașovean. Petru Cadar a fost extrem de emoționat.

Mă uit în sală și pot spune că va cunosc pe toți. Activitatea sportivă la Steagu Roșu Brașov putea fi și mai bună, dar am avut un conflict cu regretatul Constantin Teașcă, antrenor care, în acea perioadă, după Dumnezeu, era al doilea în România. Fotbalistul român e talentat, nu trebuie să care saci cu nisip în spat”, a povestit, printre lacrimi, Petre Cadar.

Petrică a fost o stea printre alte stele ale echipei Steagu Roșu Brasov”, a spus și medicul Ovidiu Pecurariu, cel care are o relație de prietenie de zeci de ani cu Petru Cadar.

”Începând de astăzi, Petre Cadar este un om cu carte. A lectura această carte înseamnă revelația deschiderii aceleași uși din copilărie, de din dosul pridvorului, ce ascundea miros de mere coapte și multe, multe șoapte de basme și povești uitate”, a spus Mircea Brenciu.

”Petru Cadar– o stea pe bolta fotbalului brașovean” este o apariție inedită pe firmamentul beletristico-editorial al Brașovului, fiind foarte bine documentată, Adrian Toth acoperind tot ceea ce se putea spune despre sportivul și fotbalistul PetruCadar, într-o carte care se citește pe nerăsuflate”. Evenimentul a fost prezentat de Marian Olaianos.

Fotbalist de legendă al Brașovului

Petru Cadar, jucătorul de legendă al Brașovului, a împlinit recent 75 de ani!  Petre Cadar a jucat timp de 11 ani pentru ”Steagul” Brașov. A strâns 250 de meciuri, dintre care 188 în Liga 1, și a înscris 14 goluri (9 în Liga 1, două în Liga a 2-a, două în Cupa României, 1 în Europa League).

După terminarea carierei DE fotbalist, Cadar a fost arbitru, apoi antrenor și observator. Cadar antrenat în 2 rânduri în Liban. În țară a antrenat echipele: Victoria Brașov, Torpedo Zărnești și Aripile Ghimbav.

Asociația Culturală Aurel A. Mureșianu a înaintat către Consiliul Local Brașov propunerea de acordare a titlului de cetățean de onoare al municipiului Brașov.

 

https://liga2.prosport.ro/liga-4/spitalul-de-campanie-se-ridica-de-pe-stadionul-cfr-din-timisoara-19286952

https://liga2.prosport.ro/special/adrian-harlab-condus-pe-ultimul-drum-de-sute-oameni-19286817

https://liga2.prosport.ro/special/peluza-stadionului-din-giurgiu-scoasa-la-vanzare-19286669

https://liga2.prosport.ro/seria-1/au-inceput-lucrarile-la-noul-stadion-din-targoviste-19286392

Adi MARICA 01 Oct. 2023, 16:41 Special
Pe aceeași temă