Nașu’ primește Craiova în Liga a II-a! „SC Fotbal Club U Craiova SA, sau cum naiba s-o numi, va fi reprimită”

16 Jul. 2012, 20:32 Special
Nașu' primește Craiova în Liga a II-a!**

Răsturnare de situație în cazul dezafilierii Craiovei. După ce Curtea de Apel a decis că FRF a greșit și că Universitatea trebuie reprimită în fotbalul românesc, Mircea Sandu a recunoscut că această hotărâre trebuie respectată, astfel că la Comitetul de Urgență al FRF se va hotărî acest lucru.

Chiar dacă decizia nu este definitivă, ea trebuie pusă în aplicare, pentru că este executorie. SC Fotbal Club U Craiova SA, sau cum naiba s-o numi, va fi reprimită în Liga a 2-a. Dacă după șapte luni se va decide în ultima instanță că decizia nu a fost corectă, o scoatem din nou „, a spus șeful FRF, pentru ziuanews.ro

Referitor la modul în care această decizie se va repercuta asupra seriilor din Liga secundă, președintele Federației a punctat că se va găsi o soluție de compromis.

Probabil că o serie va avea 12 echipe, o alta 13. O să vedem ce va fi. Vom prelungi până la 30 iulie termenul de înscriere în Liga a 2-a”, a declarat Mircea Sandu pentru ZIUAnews. În ceea ce privește discuția purtată cu premierul Victor Ponta, președintele FRF a dezvăluit că șeful Guvernului a glumit când s-a referit la reprimirea Craiovei. „Mi-a spus doar că Olguța Vasilescu, primarul de la Craiova, este o femeie foarte ambițioasă și că nu scap de ea. I-am răspuns că la mine presiunile sunt zero și că doar actele vorbesc „, a mai declarat Mircea Sandu pentru sursa citată.

Mititelu: „Vreau jucătorii înapoi, Sandu mi-a distrus familia”

Mircea Sandu anunță ce vrea el, dar nu se știe dacă e adevărat. Repunerea în situația anterioară înseamnă mult mai mult decât să ne asigure un loc în liga a doua. Am nevoie de echipa mea, de jucătorii mei, nu de ce îmi spune el mie. Eu vreau jucătorii înapoi sub contract legal, nu cum vor ei. Minunea asta nu se poate întâmpla decât cu un consens al tuturor pârților. Mircea Sandu nu poate să dea nicio hârtie în acest sens. El se eschivează. FRF a făcut un abuz inițial, acum ce face? Mai face un abuz? El nu mai poate repune în situația anterioară Craiova. Mi-ai luat un an în care eu puteam să fiu înapoi în Liga 1, mi-ai distrus psihic familia, suporterii, mi-ai făcut probleme financiare, am cheltuit bani cu avocații. El nu poate să spună acum: „Bine, măi, ai câștigat, hai înapoi în liga a doua„, a declarat Adrian Mititelu, la digisport.

16 Jul. 2012, 20:32 Special
Pe aceeași temă