Mijlocașul Andrei Lungu (24 de ani) visa ca într-o zi să poată evolua la un club important din România și, de ce nu, la echipa națională. A crescut la Școala de Fotbal Ardealul, din Cluj, alături de Răduț, Maxim și Chiricheș, iar în 2008, când a semnat cu Sportul, nu se gândea că ceea ce spera el să fie o rampă de lansare se va transforma într-un adevărat coșmar. Și, cel puțin până în 2016, când îi expiră contractul, nu pare a avea șanse de scăpare.
„Are influență la comisii”
Accidentat în vara anului trecut într-un amical cu Rapid, Lungu s-a ales cu o ruptură a ligamentelor încrucișate și a meniscului. Nesusținut de nimeni din club în perioada de recuperare, fără condiții de pregătire la stadion și neplătit de mai bine de un an, mijlocașul defensiv vrea să părărească Sportul cât mai repede. „Nu mi-am luat banii de 17 luni, dar nu pot dovedi asta. Când ne mai dădea Șiman sume mici, câteva milioane de lei, semnam niște dispoziții de plată nedatate. Iar el punea ce dată voia, ulterior. Dacă refuzam să semnăm nu mai primeam nici acei câțiva lei. Aveam niște dispoziții semnate în 2010, iar patronul a scris la scopul încasării «avans drept contractual 2011-2012». Deci eu nu eram plătit în 2010, dar primeam bani în avans pentru sezonul următor. Primul proces a durat șase luni și l-am pierdut”. Fotbalistul crede că Vasile Șiman are relații la comisii și din această cauză, nimeni nu reușește să câștige litigiile cu echipa din Regie. „Singurele litigii care durează peste cinci luni sunt ale Sportului. Am impresia că știe pe cineva la comisii, că are influență. Altfel nu-mi explic aceste lucruri”, a declarat Lungu.
„S-a operat cu bani împrumutați!”
Necazul cel mai mare pentru jucător s-a produs în vara anului trecut, când, la un test cu Rapid, a suferit o ruptură a ligamentelor încrucișate și a meniscului. Din păcate pentru el, acela a fost momentul în care clubul l-a lăsat definitiv din brațe. „M-am operat imediat după meci, dar Sportul nu m-a ajutat cu nimic. Nu mi-a dat bani nici pentru operație și nici pentru recuperare. M-am împrumutat pe la diverși prieteni cu 30.000 de lei pentru a mă repune pe picioare. Șiman mi-a plătit doar spitalizarea, 800 de lei. Familia mea nu a putut să mă ajute. Mai am cinci frați și nu puteam să le cer bani părinților. Familia prietenei mele m-a susținut mult, dar și impresarul meu, Lucian Marinescu, un om care m-a ajutat să trec peste această perioadă grea”, mărturisește fotbalistul.
A fost la un pas să ajungă pe străzi
Născut în Pitești, Andrei Lungu a fost aproape să rămână pe străzi. Clubul nu i-a plătit deloc chiria, iar atunci când a încetat să-i achite și salariul, jucătorul a intrat în panică. „Acum stau la prietena mea. Dacă nu era ea, ajungeam pe străzi și nici nu mai jucam fotbal. Când am venit la Sportul, Șiman a spus că-mi dă și bani pentru locuință, dar eu plăteam din propriul buzunar 250 de euro pe lună. Când îmi dădea bani de chirie, scria în acte că de fapt mi-a virat salariul”, rememorează mijlocașul piteștean.
„Nu avem nici apă la dușuri!”
Recuperat 100%, Lungu nu știe ce să facă în momentul de față. Lider în Seria I din Liga a II-a, Sportul e singura formație care nu s-a reunit până în prezent. Iar despre condiții decente de pregătire nici nu poate fi vorba. „Suntem singura echipă din primele două ligi care nu a început pregătirea. Mă antrenez de unul singur la stadion, sau împreună cu juniorii. Dar condițiile sunt precare. Nu avem apă, nu avem căldură, iar în sala de forță sunt toate mirosurile de pe pământ. Vin din Colentina, fac antrenament în Regie și plec acasă cu hainele transpirate. Și în campionat a fost la fel. După antrenamente, mergeam să facem duș la un hotel în spatele complexului Orhideea. Intram câte cinci la duș, ca să nu consumăm multă apă. Suntem pe primul loc, dar condițiile sunt de liga a V-a. La fel a fost și în vară. Ne-am pregătit trei săptămâni, iar apoi trei săptămâni am stat acasă. Ne-am adunat abia cu șase zile înainte să înceapă campionatul. Sper să nu se repete istoria și acum. Nu avem nici doctor, nici fizioterapeut și nici maseur, iar vitamine nu am văzut de mai bine de un an”, a încheiat Lungu. Până la închiderea ediției, patronul Vasile Șiman nu a putut fi contactat.
Șiman mi-a spus că Astra și Pandurii s-au interesat de mine, dar nu m-a lăsat să plec. În acest moment, regret că am semnat cu Sportul
Andrei Lungu, mijlocaș Sportul
Nu pot să vă spun de ce Sportul nu s-a reunit încă. Cel mai bine ar fi să vorbiți cu patronul Vasile Șiman
Virgil Andronache, antrenor Sportul
5 goluri a marcat Andrei Lungu pentru Sportul în sezonul 2011-2012, ultimul al formației din Regie în Liga I
Neplătit de 17 luni, jucătorul a suferit anul trecut o ruptură a ligamentelor încrucișate. Fotbalistul s-a împrumutat pentru a-și plăti operația și recuperarea
Articol scris de Daniel REMEȘ