Federația Română de Fotbal a
stabilit în acestă după-amiază ca prima etapă a returului Ligii a
II-a să nu se amâne. Chiar dacă majoritatea cluburilor și-au dat
acordul verbal pentru reprogramarea acesteia, cererile scrise prin
care decizia ar fi putut fi luată legal au fost în număr prea mic.
Doar 14 conducătorii au trimis hârtii la Federație, astfel că
forumul nu le-a putut îndeplini dorința.
Totuși, după spusele surselor
noastre, decizia amânării Ligii a II-a ar putea fi luată. Dacă până
mâine, celelalte cluburi ar trimite scris cerere la FRF că vor
amânarea, federalii ar putea organiza încă o ședință prin care ar
lua această decizie.
Revenim cu amănunte.