Campionatul Liga 3 reîncepe în acest weekend după o pauză de șase luni, cauzată de pandemia COVID-19, și propune un sistem nemaiîntâlnit până acum pentru ediția 2020/2021. Federalii au aprobat un nou format în care iau start nu mai puțin de 100 de echipei, cu 20 de cluburi mai multe decât au încheiat sezonul trecut, ”înghețat” după doar 16 runde, adică după ce s-a jucat o singură etapă din retur. Pentru a sprijini echipele să facă deplasări cât mai scurte în această perioadă încă de stare de alertă din cauza pandemiei, FRF a format o Liga 3 cu 10 serii a câte 10 echipe fiecare.
În noua ediție a Ligii 3 participă majoritatea cluburilor care s-au aflat în această competiție și în sezonul trecut, au promovat din Liga 4 24 de echipe, deși inițial se spunea că pot accede maximul 21 din aceste campionate județene, iar locurile vacante până la 100 au fost completate cu ”sateliți” ai cluburilor din Liga 1 și 2, la cerere, și chiar o echipă care a participat la Liga Elitelor, Kids Tâmpa Braşov.
Fiecare echipă va juca minimum 18 partide, adică va evolua în seria din care face parte o dată acasă și o dată în deplasare cu toate adversarele.
Și modul în care se promovează și se retrogradează la finalul acestei ediții de campionat este inedit.
La finalul sezonului regular, primele două clasate din fiecare serie vor merge la barajele de promovare. În funcție de locurile ocupate, cele 20 de echipe clasate pe locurile 1 sau 2 vor fi împerecheate între serii și vor juca în dublă manșă pentru rămânerea în lupta pentru Liga 2. Cele zece învingătoare vor juca din nou între ele, iar ultimele cinci câștigătoare vor promovova.
Vor retrograda în total 21 de echipe, adică ultimele două clasate din fiecare serie și cel mai slab loc 8.
Împerecherea la barajul în dublă manșă pentru promovare se va face astfel:
B1: Locul 1, Seria 1 v Locul 2, Seria 2
B2: Locul 1, Seria 2 v Locul 2, Seria 1
B3: Locul 1, Seria 3 v Locul 2, Seria 4
B4: Locul 1, Seria 4 v Locul 2, Seria 3
B5: Locul 1, Seria 5 v Locul 2, Seria 6
B6: Locul 1, Seria 6 v Locul 2, Seria 5
B7: Locul 1, Seria 7 v Locul 2, Seria 8
B8: Locul 1, Seria 8 v Locul 2, Seria 7
B9: Locul 1, Seria 9 v Locul 2, Seria 10
B10: Locul 1, Seria 10 v Locul 2, Seria 9
Învingătoarele acestor jocuri se vor duela între ele, tur-retur, pe baza următoarei împerecheri:
Învingătoarea B1 v Învingătoarea B2
Învingătoarea B3 v Învingătoarea B4
Învingătoarea B5 v Învingătoarea B6
Învingătoarea B7 v Învingătoarea B8
Învingătoarea B9 v Învingătoarea B10
Prima etapă a ediției 2020/2021 a Ligii 3 începe vineri, 22 septembrie, de la ora 17:00, cu doar patru meciuri, restul fiind programate pentru ziua de sâmbătă, tot de la ora 17:00.
Protocolul medical impus de autorități și federație pune echipele în dificultate și la mari cheltuieli, iar sezonul începe din prima cu două meciuri care nu se dispută din cauza cazurilor COVID-19. Sporting Juniorul Vaslui – CSM Bucovina Rădăuţi (Seria 1) și Gaz Metan Mediaş 2 – CS Gilortul Târgu Cărbuneşti (Seria 7) nu vor avea loc, urmând ca FRF să decidă soarta lor.
Meciul de la Vaslui nu se joacă, deoarece la echipa gazdă au fost depistați cu COVID-19, la testul efectuat înaintea jocului, nu mai puțin de șae fotbalisti, trei dintre aceștia fiind chiar portarii. Gazeta de Suceava scrie că și Bucovina Rădăuți a raportat neoficial zece cazuri de infectați cu noul coronavirus în rundul lotului de jucători.
Mai multe cazuri de COVID-19 printre jucători are și Gilortul Târgu Cărbunești. Din această cauză echipa gorjeană nu a jucat în turul 1 al Cupei României, unde ar fi trebuit să o întâlnească pe CSM Jiul Petroșani, și din același motiv nu joacă nici acum, în prima etapă, în deplasarea de la Gaz Metan Mediaș 2. Gilortul a lansat, pe pagina sa de Facebook, o dată la care ar putea fi reprogramat meciul cu Gaz Metan 2: 23 septembrie, de la ora 17:00.
UPDATE: Nici CSM Paşcani – CSM Ceahlăul Piatra Neamţ nu se joacă astăzi și ar putea fi reprogramat, după ce echipa din Pașcani are în lot un infectat cu COVID-19 și nu a primit aviz din partea DSP Iași ca să poată disputa această partidă de debut în noul sezon al Ligii 3.
Câte un caz de infectare există în cazul mai multor echipe din majoritatea seriilor, însă cel în cauză a fost izolat, iar restul au primit accest să joace în acest weekend.
12 septembrie, ora 17:00
Hușana Huși – Dante Botoşani 1-0
Petru Agrigoroaei (5)
Bradu Borca – Şomuz Fălticeni 0-2
Christ Afalna (72, 84)
Sporting Juniorul Vaslui – Bucovina Rădăuţi 2-1
Meciul a fost inițial amânat din cauza cazurilor de COVID-19 de la Bucovina Rădăuți.
Aurel June (46), Valentin Hagiu (56) / Florin Antonesei (90)
CSM Paşcani – CSM Ceahlăul Piatra Neamţ 0-1
Meciul a fost inițial amânat din cauza cazurilor de COVID-19 de la CSM Pașcani.
Denis Botezatu (23)
Foresta Suceava – Ştiinţa Miroslava 1-2
Robert Martin (48) / Cosmin Nemțanu (25), Eduard Sandu (56 – penalty)
12 septembrie, ora 17:00
Sportul Chiscani – Sporting Lieşti 2-5
Ionuţ Huţu (66), Cristian Pascu (76) / Marius Manea (45+1), Andrei Mihu (58), George Dănăilă (61), Bogdan Zărnescu (63), Adrian Grigoraș (71)
CSM Râmnicu Sărat – SC Oţelul Galaţi 1-0
Mădălin Socol (85)
Avântul Valea Mărului – Dacia Unirea Brăila 0-3
Narcis Ioniţă (49), Patrick Petre (67), Cosmin Zamfir (79)
Viitorul Ianca – CSM Bacău 2-0
Alin Radu (15), Marius Dima (90+4)
CSM Focşani – CS Făurei 4-1
Mihai Negoiță (45+2), Alexandru Taciuc (80), Valentin Ghenovici (82), Sergiu Jurj (87) / Beniamin Micu (45)
12 septembrie, ora 17:00
CSM Olteniţa – Recolta Gheorghe Doja 4-0
Gabriel Zane (45), Alexandru Alexa (52), Răzvan Udrea (65), Fane Porumbel (77)
Înainte Modelu – Viitorul Constanţa 2 2-3
Ionuţ Vasile (13), Daniel Gheorghe (57 – penalty) / Roberto Mălăele (32), Răzvan Tănasă (43), Ionuţ Cojocaru (87)
SC Popeşti Leordeni – CS Afumaţi 0-1
Mugurel Dedu (45+1)
Gloria Albeşti – Agricola Borcea 2-0
Dumitru Muzechearu (55), Robert Pîslaru (75)
Mostiştea Ulmu – Axiopolis Sport Cernavodă 3-3
Valentin Andrei (55), Andrei Truţă (58), Nicușor Romanescu (90+4) / Raphael Stănescu (14), Liviu Gheorghe (36), Mădălin Martin (42)
11 septembrie, ora 17:00
Rapid 2 – CS Tunari 1-1
Alexandru Catrici (88 – penalty) / Mihai Neg (30)
12 septembrie, ora 17:00
Progresul Spartac – FC Voluntari 2 3-1
Eduard Radu (14 – penalty, 42, 75) / Iulian Badea (30 – penalty)
Dinamo 2 – FCSB 2 3-2
Andrei Spînu (59), Claudiu Stan (81), Ahmed Bani (86) / Ciprian Timiș (30), Andrei Tănasă (53)
Steaua Bucureşti – CS Baloteşti 5-1
Rareș Enceanu (3, 7), Alexandru Zaharia (32), Valentin Flămînzeanu (38 – autogol), Florin Răsdan (43) / Constantin Greblea (31)
Concordia Chiajna 2 – Metalul Buzău 1-1
Eugen Nica (15) / Andrei Pavel (18)
11 septembrie, ora 17:00
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 – Kids Tâmpa Braşov 2-0
Istvan Fulop (52), Istvan Berde (70)
12 septembrie, ora 17:00
CS Blejoi – AFC Astra 2 2-1
Vlăduţ Badea (13), Alexandru Oprea (65) / Dragoş Gheorghe (73)
Corona Braşov – KSE Târgu Secuiesc 5-1
Marius Telcean (1 – autogol), Diego Alupoaie (11), Marian Cristescu (31, 53), Marius Manole (87) / Robert Vasiloi (60)
Olimpic Cetate Râşnov – SR Braşov 1-2
Raul Drugă (67) / Horia Popa (63 – penalty), Eduard Rența (76)
AFC Odorheiu Secuiesc – CSO Plopeni 0-1
Radu Huza (64)
11 septembrie, ora 17:00
Academica Clinceni 2 – Universitatea Craiova 2 2-0
Vlad Motroc (50), Robert Jerdea (64)
CSM Alexandria – ACSO Filiaşi 0-1
Dragoș Săulescu (23 – penalty)
12 septembrie, ora 17:00
Sporting Roşiori – Unirea Bascov 3-1
Florin Radu (23 – penalty), Răzvan Iosivoiu (60 – autogol), Iulian Urîtu (86) / Eduard Neacșu (10)
Petrolul Potcoava – Vediţa Coloneşti 0-3
Alexandru Cincă (23), Robert Dalu (83), Andrei Bîră (86)
FC Pucioasa – Flacăra Moreni 2-2
Narcis Marina (16 – penalty), Richard Ţilică (85) / Tiberiu Calofir (81), Andrei Iliescu (90+2)
12 septembrie, ora 17:00
CSM Jiul Petroşani – Flacăra Horezu 2-2
Bogdan Matei (3, 19) / Mansour Gueye (14, 72)
Măgura Cisnădie – FC Hermannstadt 2 2-1
Florin Stelea (22), Andrei Stoia (59) / Marius Mustea (1)
Gaz Metan Mediaş 2 – Gilortul Târgu Cărbuneşti 6-0
Meciul a fost inițial amânat din cauza cazurilor de COVID-19 de la Gilortul Târgu Cărbunești.
Robert Țili (12), Yael Tiendrebeogo (20), Alin Moldovan (48), Mihai Mateș (56), Carlo Danciu (64), Raul Hăjmășan (78 – penalty)
CSM Deva – Viitorul Şelimbăr 1-2
Raul Vitan (44) / Adrian Cîrstean (20), Alexandru Curtean (63)
Minerul Costeşti – Viitorul Dăeşti 0-2
Octavian Vasile (35), Florin Costea (79)
12 septembrie, ora 17:00
Avântul Periam – ACS Poli Timişoara 1-1
Dragan Paulevici (87) / Claudiu Matiș (43)
Şoimii Lipova – Gloria Lunca Teuz Cermei 3-1
Claudiu Codoban (11, 71), Victor Prună (53 – penalty) / Alexandru Sabău (20)
Progresul Pecica – Progresul Ezeriş 2-0
Alexandru Capătă (50), Bogdan Bozian (73)
CSC Dumbrăvița – Fortuna Becicherecu Mic 3-0
Octavian Drăghici (6, 37), Andrei Făgărășanu (54)
CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – Crişul Chişineu Criş 2-2
Cosmin Mancaș (81), Cristian Bocșan (90+4) / Sebastian Budur (36), Adrian Suslak (57)
12 septembrie, ora 17:00
Sănătatea Cluj – Unirea Dej 0-3
Andrei Pop (32 – penalty, 68), Angelo Cocian (41 – penalty)
Unirea 1924 – CSO Cugir 1-4
Ciprian Selagea (14) / Marius Lupu (32, 72 – penalty), Tudor Șaucă (51), Paul Păcurar (57 – penalty)
Unirea Ungheni – CS Hunedoara 2-1
RRaul Iliescu (59), Sebastian Bucur (75) / Flavius Iacob (61)
CS Ocna Mureş – Sticla Arieşul Turda 0-2
Marius Cobârzan (32),Florin Dan (58)
Avântul Reghin – Industria Galda 0-0
12 septembrie, ora 17:00
Sportul Şimleu Silvaniei – CSC Sânmartin 2-2
Ismael Guiti (9), Adelin Neaga (79) / Denis Dardai (23), Sergiu Pop (69 – penalty)
CSM Satu Mare – Unu Fotbal Club Gloria 4-2
Raul Ziman (48, 76), Florin Chitaş (65 – penalty), Kevin Barth (73) / Sandu Bococi (27), Claudiu Meșter (87)
Progresul Şomcuta Mare – Minaur Baia Mare 1-3
Laur Nemeș (71) / Ciprian Stanciu (15), Vasile Pop (38, 61 – penalty)
CA Oradea – SCM Zalău 1-1
Marius Hosu (54) / Raul Stanciu (37 – penalty)
Someşul Dej – Luceafărul Oradea 2-0
Paul Colţa (70), Ionuț Dobrea (74)
https://liga2.prosport.ro/liga-3/trei-dintre-cele-noua-restante-ale-noului-sezon-al-ligii-3-au-loc-astazi-de-la-ora-1700-se-joaca-la-vaslui-pascani-si-copsa-mica-19150153
https://liga2.prosport.ro/liga-3/oficial-liga-3-cu-100-de-echipe-in-sezonul-2020-2021-vor-fi-10-serii-promoveaza-cinci-echipe-si-retrogradeaza-21-modul-in-care-se-joaca-si-imperecherea-la-cele-doua-baraje-19144651
https://liga2.prosport.ro/liga-3/programul-ligii-3-sezonul-2020-2021-componenta-si-tintarul-primei-etape-in-cele-10-serii-steaua-fcsb-2-dinamo-2-si-rapid-2-in-aceeasi-serie-19146496