Lăcătuș, destăinuiri pe siteul FRF: „Am renunțat să joc în Spania pentru națională”

Autor: Mihai Andries Publicat: 04 Apr. 2014, 11:07 Actualizat: 04 Apr. 2014, 11:44 Special
Lăcătuș, destăinuiri pe siteul FRF:  „Am renunțat să joc în Spania pentru națională”

Mâine, 5 aprilie, Marius Lăcătuș împlinește 50 de ani. Federația Română de Fotbal sărbătorește un jucător-simbol, cu 83 de meciuri pentru România, în care actualul tehnician al CSMS Iași a marcat 13 goluri. În exclusivitate pentru frf.ro, Lăcătuș a acordat un interviu eveniment în două părți. Iată prima parte a dialogului cu fosta glorie a Stelei.

– Marius Lăcătuș, ce însemna pentru tine convocarea la echipa națională?
– Nu doar pentru mine, ci pentru orice jucător care se respectă și vrea să facă performanță în sport, prezența în echipa națională reprezintă un vis, un obiectiv major. Asta însemna pentru mine! Am visat să joc pentru România din prima zi când am devenit fotbalistul Stelei.

– Care a fost prima convocare și cum ai primit vestea?
– A fost intr-o iarnă, pentru un turneu sud-american. Din start am stat mult la națională, cam o lună și jumătate (râde). Am jucat prin Ecuador, Argentina, Brazilia… Le-am luat pe toate la rând. Cei de la club m-au anunțat că s-a primit o telegramă de convocare. Am primit vestea cu imensă bucurie. De la Steaua mai erau atunci Ștefan Iovan și Vasile Iordache.

– Cea mai mare bucurie trăită la echipa națională?
– Pentru mine toate meciurile au fost la fel de importante. Se desprinde totuși partida cu Danemarca, de calificare după 20 de ani la Mondiale. Mă gândesc la fel de mult și la toate meciurile de la Campionatele Mondiale, toate reușitele acelor turnee finale. Daca stau și ma uit pe lista meciurilor îmi aduc aminte cu plăcere de multe dintre ele. Și să îți răspund și la o eventuală întrebare legată de marile dezamăgiri. Că știu cum se pun întrebările astea (râde). Mă gândesc la jocurile cu Bulgaria, mai ales cel de la Sofia. Cu adevărat momente triste.

„Cu Dinu aflam și geografia adversarilor, cu Lucescu stăteam ore-n șir în ședințe, cu Ienei îi călcam pe ochi!

– Care este selecționerul cu care ai colaborat cel mai bine?
– M-am înțeles cu toți. E adevărat că un fotbalist cel mai bine se înțelege cu antrenorul care-l bagă în echipă. Fiecare a avut o contribuție la rezultatele mele, m-a ajutat să joc pentru România, să devin titular. Am învățat multe de la ei. Vă dați seama că am avut selecționeri mari, precum Mircea Lucescu, Mircea Rădulescu, Gheorghe Constantin, Emeric Ienei, Cornel Dinu, Anghel Iordănescu. Slavă Domnului ca i-am avut pe toți și am tot învățat de la ei!

– Care erau discursurile mobilizatoare ale selecționerilor?
– Domnul Cornel Dinu avea un fel special de pregătire. Cu Dinu știam că toți adversarii sunt războinici și că trebuie să fim de două ori mai atenți. Știam totul chiar și despre țara adversarilor (râde). Domul Ienei era mai direct. Avea o vorbă când ieșeam pe teren. Ne spunea să-i călcăm pe ochi și să câștigăm meciul! Cu Mircea Lucescu, poate pentru că eram și mai tânăr, aveam o problemă. Stăteam în ședințe cu studierea adversarului chiar și două ore! Eu, în schimb, ardeam de nerăbdare să ies pe teren. Domnul Iordănescu semăna mult cu Lucescu. Pregătea fiecare meci din toate punctele de vedere. Poveștile mobilizatoare le spuneau când ne plimbam prin parc. La stadion sau în ședințele tactice nu le mai ardea de așa ceva.

„Imnul României îmi aducea energia în plus”

– Ce calități trebuie să aibă un jucător convocat la națională?
– În afară de cele tehnice, trebuie să corespundă din multe puncte de vedere, psihic, medical etc. Înainte de toată însă, trebuie să vrea, să fie mândru ca a ajuns să imbrace tricoul României. Eu când auzeam imnul aveam pielea de găină și chiar primeam energie în plus, față de tot ce acumulam în pregătirea partidei.

– Cel mai bun coleg de la lot?
– Bine, cu toți m-am înțeles bine. E o întrebare grea. Cel mai bine m-am înțeles, normal, cu colegii de la echipa de club. Nu pot spune însă că nu eram prieten cu dinamoviștii. Pe finalul carierei eram foarte bun prieten cu Andone, Lupescu, Prunea și Răducioiu. Când eram mai tânăr eram apropiat și de oltenii Irimescu, Negrilă, Ungureanu și Lung.

– Ce spui de faptul că unii fotbaliști renunță la națională?
– Nu sunt de acord, dar sigur au motivele lor. Nu știu care sunt ele de refuză. Eu am fost pus în situația de a alege. În 1993, când eram la Oviedo, spaniolii mi-au spus că pe durata contractului, doi ani, nu mai pot merge la națională. Am decis imediat să mă întorc în țara pentru a continua activitatea și la națională. Cred ca oricine trebuie să gândească așa, dar nu suntem toți la fel.

Sursa: FRF.ro

Autor: Mihai Andries Publicat: 04 Apr. 2014, 11:07 Actualizat: 04 Apr. 2014, 11:44 Special
Pe aceeași temă