Pentru că Ministerul de Interne nu
și-a dat acordul, șefii nu pot instala noile vestiare-container
cumpărate din Franța pe jumătate de milion de euro!
La jumătatea lunii februarie,
ProSport a scris despre investiția clubului din „Ștefan cel Mare”
în infrastructura Centrului de copii și juniori. Este vorba de 21
de vestiare-container de ultimă generație cumpărate din Franța
pentru o jumătate de milion de euro. Acestea au ajuns în țară, dar
puștii nu se pot bucura încă de ele. De ce? Pentru un motiv pur
românesc.
Ministerul de Interne, proprietarul
bazei, nu și-a dat încă acordul ca vestiarele să fie plasate în
Parcul Sportiv Dinamo. În aceste condiții, vestiarele sunt „la
păstrare” într-un depozit, iar juniorii dinamoviști se schimbă în
continuare în același loc în care au făcut-o și predecesorii lor
din 1952 și până astăzi.
La Săftica au fost
montate
15 vestiare ar fi trebuit montate în „Ștefan cel Mare”, iar șase la
Săftica. Diferența? Cele din cantonamentul din Ilfov au ajuns deja
la locul lor și sunt funcționale, cele din „Groapă” au nevoie de
semnătura celor de la Ministerul de Interne. De aici se naște o
ultimă întrebare: ce speranțe au suporterii dinamoviști în
modernizarea sau construirea unui nou stadion în „Ștefan cel
Mare”?
21
de vestiare au fost achiziționate din Franța
500
de mii de euro este valoare investiției în acest proiect
Articol scris de Cătălin
Mureșan și Nicu Bădescu