Academia de fotbal „Gheorghe Hagi” va organiza, în luna august,
trei turnee, la Constanța, pentru juniorii sub 21 de ani, sub 17
ani și sub 15 ani, la cel de-al doilea urmând să participe, pe
lângă formația gazdă, grupările spaniole FC Barcelona și Real
Madrid și turcii de la Galatasaray Istanbul. Turneul sub 17 ani se
va desfășura în perioada 10-12 august.
La turneul sub 21 de ani, care va avea loc între 3 și 5 august vor
participa Academia „Gheorghe Hagi”, AC Milan, Galatasaray Istanbul
și încă o echipă din România care nu a fost desemnată încă.
Pentru copiii sub 15 ani, Academia „Gheorghe Hagi” va organiza un
turneu, în perioada 17-21 august, la care vor participa formațiile:
Dinamo Moscova, Galatasaray Istanbul, Levski Sofia, Legia Varșovia,
Partizan Belgrad, Academia Ferenc Puskas și Dinamo Kiev.
Partidele de la cele trei turnee urmează să se desfășoara pe
Stadionul „Farul”.
Sursa: Mediafax