Arrubium Măcin, campioană unică în istorie!

Marius ANGHEL 14 May. 2013, 13:11 Juniori
Arrubium Măcin,** campioană unică în istorie!

Duminică, la Măcin, într-un meci disputat în cadrul celei de-a XXVI-a etape, Arrubium și-a obținut titlul de campioană deși mai are patru meciuri de disputat. Chiar dacă are până acum numai victorii pe linie, unicat în istoria fotbalului județean tulcean la nivel de juniori, totuși Arrubium a trebuit să aștepte până acum confirmarea că este campioană și asta pentru că nu a fost un campionat cu echipe slabe, ba dimpotrivă.

„Poate că este cea mai bună generație de juniori pe care am antrenat-o vreodată, rezultatele o recomandă, însă această evoluție perfectă în aceste 26 de etape să știți că nu se datorează faptului că au fost adversarele slabe. Mi-a plăcut enorm în tur echipa de la Babadag, mai puțin în meciul retur, la Slava Cercheză și Lăstuni sunt jucători cu reale calități însă probabil că nu se urmărește acolo performanța la acest nivel, iar de Horia, ce să spun, o echipă surprinzătoare chiar dacă nu are copii la fel de talentați ca la Babadag, Slava Cercheză sau Lăstuni.” a declarat Nicu Anghel după meciul câștigat cu Săgeata Stejaru, scor 14-0.

Cu o apărare foarte bună coordonată de George Cătălin Ababei, cu un coordonator cu gleznă fină ca Sorin Dobrotă și cu un vârf de atac precum Gabriel Gheorghe care duminică a înscris de șapte ori, Arrubium are până acum 173 de goluri înscrise și numai 16 primite fiind echipa cu cel mai bun atac și cea mai bună apărare la mare distanță de celelalte echipe.

„Performanța se face cu încrederea dată nu doar de antrenor ci și de finanțatori și aici mii de mulțumiri domnului primar Nicu Topoleanu și mai ales domnului Nicu Buradatencu. Faptul că domnul președinte Badea a fost foarte atent cu echipa noastră și ne-a premiat în iarnă pentru evoluția din tur la Gala Fotbalului ne-a dat încredere că nu alergăm degeaba și că munca noastră este recompensată cu diplome, medalii, echipament sportiv sau mingi. Nu în ultimul rând mulțumim tuturor președinților de cluburi și primarilor care au echipe de fotbal pentru că, doar cu două sau trei excepții, ne-au oferit terenuri de joc pe care ne-am putut exprima și face spectacol fotbalistic”, a mai spus Nicu Anghel.

Președintele de la Arrubium Măcin, Eiub Elvin, a declarat că echipa de juniori se află în prim-planul atenției finanțatorilor locali și a primarului orașului poate și pentru că cinci dintre titulari sunt din oraș. „Avem și jucători de la Brăila, e adevărat, însă când această echipă de brăileni cum i se spune are cinci titulari din Măcin, Cătălin Gheorghe, Gheorghe Sava, Marius Turcoaianu, Șerban Andrei și Costin Grigore nu știu dacă nu cumva e vorba de o combinată Măcin – Brăila din care orașul nostru are numai de câștigat”, a declarat președintele de la Arrubium Măcin.

Festivitatea de premiere a campionilor va fi făcută, potrivit tradiției, în ultima etapă de către președintele Asociației Județene de Fotbal, Petre Badea, cel care nu a lipsit decât în puține sâmbete și duminici de la meciurile juniorilor.

„Nu mai avem campionate de juniori fără miză, numărul juniorilor angrenați în competiții s-a triplat în urmă cu doi ani față de ce era înainte și premise de creștere sunt astfel încât de azi să ne gândim și la generațiile de mâine”, a declarat președintele Asociației Județene de Fotbal, Petre Badea.

Sursa: Tulcea Sport

Marius ANGHEL 14 May. 2013, 13:11 Juniori
Pe aceeași temă