Interzis în Liga 1

17 Aug. 2010, 11:05 Special
Interzis** în Liga 1

Federația Română de Fotbal a ținut să facă precizări cu privire
la modificările survenite în manualul UEFA de licențierea
cluburilor profesioniste în ceea ce privește capitolul juridic.
Astfel, cluburile care au făcut modificări ale formei juridice,
” cu scopul facilitării calificării ca urmare a
rezultatelor sportive și/sau în scopul facilitării primirii
licenței în detrimentul integrității competiției
,
începând cu data de 1 iunie 2010, nu vor putea obține licența
pentru Liga 1 în următorii 3 ani. Această nouă condiție este extrem
de severă sub incidența acesteia intrând schimbarea sediului,
modificarea denumirii sau a culorilor și schimbul de acțiuni între
cluburi. Cel mai clar exemplu este cel al nou înființatului club
UTA 1945, care a preluat locul în Liga 2 de la Fortuna Covaci, dar
care va avea dreptul să promoveze în Liga 1 d-abia în sezonul
2013-2014. Însă, clubul arădean nu este singurul în această
situație, astfel că promovarea va fi o afacere destul de
complicată. Iată textul complet al precizărilor făcute de forul de
la Casa Fotbalului:

Regulamentul UEFA de licențiere a cluburilor și de
fair-play financiar, ediția 2010, intrat în vigoare la data de 1
iunie 2010, prevede la art. 12 – Definiția solicitantului de
licență – următoarea noutate:

….

2. Calitatea de membru și relația contractuală (dacă este cazul)
trebuie să aibă o durată – în momentul începerii sezonului pentru
care se acordă licența – de cel puțin trei ani consecutivi. Orice
modificare a formei juridice a clubului sau a structurii societății
comerciale (cum ar fi modificarea sediului, modificarea denumirii
sau culorilor clubului sau transferarea acțiunilor între cluburi
diferite) survenită în această perioadă în scopul facilitării
calificării ca urmare a rezultatelor sportive și/sau în scopul
facilitării primirii licenței în detrimentul integrității
competiției va fi considerată drept o întrerupere a calității de
membru sau a relației contractuale (unde este cazul), în sensul
prezentei prevederi.

Această nouă interpretare a regulii celor trei ani consecutivi ca
membru afiliat împiedică un club, care va promova în Liga I la
sfârșitul sezonului 2010-2011, să solicite licența pentru sezonul
2011-2012 dacă a apelat la acte juridice legale, după data de 1
iunie 2010, prin care s-a facilitat participarea primei echipe a
clubului respectiv într-un eșalon competițional superior, adică a
participat în Liga a 2-a, deși, din punct de vedere sportiv, în
sezonul 2010-2011, ar fi trebuit să participe în Liga a 3-a.

De asemenea, cluburile incluse în programul de licențiere (cele 18
cluburi din Liga I și cele 10 cluburi din Liga a 2-a, clasate pe
locurile 1-5 la finele turului ediției 2010-2011) nu vor putea
solicita licența pentru sezonul competițional 2011-2012 dacă au
apelat la acte juridice legale, după data de 1 iunie 2010, cum ar
fi cesiuni, divizări sau altele asemenea, cu scopul de a facilita
primirea licenței.

Consecința acestei noi
reglementări este că, începând cu data de 01 iunie 2010, cluburile
care obțin dreptul de participare în competiție, sezonul 2010-2011,
într-un eșalon superior prin comasare sau cesiune, vor putea
solicita licența pentru a participa în Liga I după trei ani,
respectiv începând cu sezonul 2013-2014.

17 Aug. 2010, 11:05 Special
Pe aceeași temă