Horia Crișan: „Pentru mine echipa națională înseamnă totul”

12 Dec. 2008, 15:59 Special
Horia Crișan:**

Horia Crișan unul din jucătorii de bază în lotul under 18 condus de Sava Cristian, antrenorul echipei naționale este dornic și în același timp hotărât pentru a ajunge cât mai sus spre marea performanță. Primii pași în fotbal au fost îndrumați de către antrenorul Bob Ionel, la juniorii echipei CS Turdeana zis „Nea Neluțu” așa cum este cunoscut de către localnici.

“Băiatul acesta a ajuns unde este acum , nu datorită talentului ci datorită muncii și a seriozității de care a dat dovadă până în momentul de față. L-am avut sub ocrotire încă de la vârsta de 8-9 ani. Pot să vă spun că stătea după antrenamente pentru a se perfecționa, era un lider de mic se vedea încă de atunci că va ajunge cândva mare. Părinții l-au ajutat enorm ,dacă nu erau dumnealor drumul copilului era altul.Meritul e și al dânșilor într-o foarte mare masură”, a declarat „Nea Neluțu”.

 

Fotbalistul e component al formației de Liga I, Unirea Urziceni, dar din cauza unor neînțelegeri cu Școala de Fotbal „Gică Popescu” a fost suspendat 9 luni.

”Doresc să-mi perfecționez stilul de joc și să devin căpitanul echipei naționale la care evouez în momentul de față.Știu că astă înseamnă foarte multă responsabilitate din partea mea și imi doresc din tot sufletul să pot da dovadă de acest lucru.Pentru mine echipa națională înseamnă totul. Voi da tot ce am mai bun”, a declarat Horia Crișan, fotbalist la lotul național under 18.

articol scris de Andi Sârbu

12 Dec. 2008, 15:59 Special
Pe aceeași temă