Managerul tehnic al FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că în Liga I nu este o competiție corectă și a precizat că grupările aflate în insolvență, Rapid, U Cluj, Oțelul Galați, Dinamo, CFR Cluj și Petrolul, ar trebui să se reorganizeze în eșaloanele inferioare.
„Cluburile se plâng că nu au bani, dar au făcut câte 10-15 transferuri. Zici că nu sunt bani, dar vin jucători cu statute importante din Spania sau alte țări. Dar asta e, o să ne batem (n.r. – pentru salvarea de la retrogradare) și o să vedem ce o să obținem. Dar LPF și FRF trebuie să fie atente la lucrurile astea pentru că în joc este competiție care trebuie să fie curată, puternică și fair-play. În Europa, când intri în insolvență te duci în Divizia B. Te reorganizezi în Liga a II-a în funcție de gravitatea situație. Și Glasgow Rangers s-a dus în liga a IV-a. Dacă te reorganizezi, mergi în liga a V-a, de ce să nu mergi? Ne e rușine? Nu trebuie să ne fie rușine, e criză, asta e realitatea. Dar dacă e criză în fotbal, atunci să fie salarii mici. Băgăm jucători români și tineri, o luăm de la zero”, a spus Hagi.
Întrebat dacă grupările din Liga I aflate în insolvență ar trebui retrogradate de FRF, Hagi a răspuns: „Nu știu. Nu trebuie să ne aliniem la regulamentele FIFA și UEFA? Nu suntem înscriși acolo, nu ele ne conduc și ne girează? Competiția trebuie să fie fair-play, să fie curată. În Europa prima regulă pentru cluburile care intră în insolvență, și cred că cei de la FRF știu și ei acest lucru, este să se ducă în B. Eu dacă intru mâine în insolvență trebuie să mă duc în B, în C. Pentru că asta trebuie să fac. Dacă mă reorganizez, cum să plătesc salarii de 10.000? Nu ne cade bine nici nouă când vedem că se aduc jucători din Spania pe salarii mari. Înseamnă că în România sunt bani, stăm super. Financiar nu stăm bine, dar aducem jucători care costă, care au fost la Real Madrid”.
Managerul tehnic este de părere că în Liga I trebuie să rămână doar cluburile care își pot plăti jucătorii. „Dacă tot se vorbește de insolvență, din ce înțeleg și cât mă pricep, atunci insovența înseamnă reorganizare. Dar nu poți să dai afară jucători cu salarii de 2.000 (n.r. – euro) și să iei alții cu salarii de 10.000. Asta nu înseamnă reorganizare. Nu știu cum se face, dar nu e corect pentru competiție, nu e normal să se întâmple. Și eu am club de fotbal și nu înțeleg. Cum să dai salariile astea (n.r. – de 10.000 de euro)? Păi înseamnă că ai bani. Iar dacă ai bani, plăteșteți datoriile din insolvență și după aia te dezvolți. Avem foruri (n.r. – FRF și LPF) care ne conduc și trebuie să fie atente la lucrurile acestea. Pentru că bătălia e mare, iar în Liga I trebuie să rămână cluburi care sunt bine organizate și care plătesc jucătorii”, a afirmat el.
Hagi, care este și finanțatorul grupării FC Viitorul, a menționat că nu acuză cluburile aflate în insolvență, ci conducerea FRF care permite celor în insolvență să participe la competiție. „Eu nu acuz cluburile, pentru că ele nu au nicio vină. Asta ține de cei de sus, de cei care conduc fotbalul românesc. Trebuie găsite soluții viabile prin care să ne aliniem. Altfel cum facem, că toți vrem să rămânem în Liga I? E corect să concurezi cu alții care au probleme? Trebuie să se curețe. Care merită, bine, care nu, să o ia de la capăt și asta e. Noi cum putem să plătim? Facem cum facem să plătim, dar alții nu. Acest fair-play (n.r. – financiar) de care vorbesc UEFA și FIFA trebuie să fie și la noi. Dacă nu, atunci înseamnă că suntem pe o stradă greșită pe care nu știu unde vom ajunge. UEFA zice că trebuie să fim organizați, dar la noi s-a renunțat la criteriul financiar de la licențiere. De ce? Nu știu. Atunci să renunțăm toți, să nu mai plătim 20 de jucători, stăm cinci luni, iar nu îi mai plătim, după aia aducem alți 20 și tot așa. Și noi suntem în insolvență”, a precizat Hagi.
El se așteaptă la un retur foarte dificil deoarece comisiile FRF depunctează unele cluburi, cum este cazul CFR Cluj, apoi revin asupra deciziilor. „Se iau punctele, se dau punctele, azi se iau, mâine se dau înapoi. CFR Cluj dacă are probleme, ce îi mai trebuie comisie (n.r. – de recurs)? Dacă până la data cutare nu a plătit, de ce trebuie să meargă la altă comisie? Am auzit că și-au dat demisia cei de la comisie și acum vin alții. Nu e corect. Iar stăm până în ultima etapă să vedem dacă are puncte, nu are… Comisiile renunță, numai așa e la noi. Nu mai înțelegem nimic, va fi un retur incredibil”, a declarat tehnicianul.
În opinia lui Gheorghe Hagi, cel mai rău suferă jucătorii. „Cârțu a zis că această insolvență este o găselniță, iar eu cred că are dreptate. Pentru că jucătorul este cel care nu e respectat, deși el este artistul. Mulți dintre ei, săracii, nu sunt plătiți, sunt aruncați la gunoi. Apoi vin alții, li se dau altora banii. Pentru unul e mumă, pentru altul e ciumă și uite așa. Dar asta e, trăim în România unde orice e posibil. S-a dat liber și fiecare face cum vrea”, a spus el.
Liga a II-a este „o comedie”, susține Hagi, care nu își explică de ce se mai dispută play-off-ul de promovare dacă dintre cele șase echipe doar una își depunde dosarul pentru obținerea licenței de Liga I. „Am înțeles că în Liga a II-a e play-off, dar de înscris, s-a înscris doar o echipă. Celelalte de ce mai joacă în play-off? Și în România nu zice nimeni nimic. Asta nu e organizare. E incredibil ce se întâmplă, din cele din play-off doar o echipă să și depună dosarul pentru licența de Liga I… Păi de ce se mai joacă? Atunci trebuie să tai play-off-ul, întrerupi și la revedere. E comedie. Mai bine stăm și asta e. Dar nimeni nu spune nimic, stăm, privim și mergem înainte. Dar nu e corect”, a explicat Hagi.
Prezent la conferința de presă, noul director general al FC Viitorul, Cristian Bivolaru, a afirmat că trebuie făcută o distincție clară între cluburile din Liga I care respectă regulamentele sportive și cele care sunt în insolvență. „Sunt un pic mirat de cum se mișcă lucrurie în Liga I. Nu mi se pare deloc normal ca noi să fim în competiție cu niște cluburi aflate într-o situație delicată. Cred că ar trebui să existe o distincție clară între cei care respectă legile și reglementările în vigoare și cei care nu o fac”, a menționat Bivolaru.
În prezent, dintre cele 18 cluburi din Liga I, șase se află în insolvență: FC Rapid, Universitatea Cluj, Oțelul Galați, FC Dinamo, CFR Cluj și Petrolul Ploiești.
Articol scris de Marius ȚONE (Mediafax)
Foto: Gabriel FLUERARIU