Sătul să-și ducă echipa tocmai la Drobeta Turnu Severin pentru a-și disputa meciurile de pe teren propriu din Liga 3, fiindcă autoritățile locale nu-i permit să joace pe noul „Ion Oblemenco”, Adrian Mititelu s-a hotărât să-și facă propriul stadion la Craiova, iar declarațiile sale au fost întărite astăzi, 11 septembrie 2019, cu câteva poze cu macheta viitoarei arene.
Finanțatorul clubului U Craiova 1948 SA a anunțat că stadionul pe care îl face pe Calea Severinului, în Craiova, va avea între 12.500 și 13.000 de locuri și va fi construit în perioada martie 2020 – mai 2021. Pentru moment, arena are și un nume provizoriu: „FCU Arena”. Costul lucrărilor rămâne însă un mister.
„PROIECTUL NOII ARENE „FCU” !
Stadionul va avea o capacitate cuprinsa intre 12.500 si 13.000 de locuri, gazon incalzit, nocturna de 2200 de lucsi plus toate dotarile ultramoderne solicitate de forurile fotbalistice internationale. De asemenea arena va detine o suprafata generoasa de spatii comerciale, alimentatie publica si zona de agrement. Realmente, zona va fi una de exceptie.Locatia stadionului va fi in orasul Craiova, pe Calea Severinului. Lucrarile efective se vor realiza in perioada Martie 2020 – Mai 2021. In prezent se realizeaza lucrari premergatoare in paralel cu documentatile specifice in vederea obtinerii avizelor si autorizatilor necesare. Lucrarea va fi executata in regie proprie si in colaboarare cu societatea CETATEA BANILOR CONSTRUCT ! De asemenea, numele stadionului este provizoriu”, a scris Mititelu pe pagina sa de Facebook.
De altfel, intențiile omului de afaceri au fost făcute publice, pentru prima dată, în iarnă. ProSport a stat de vorbă cu Adrian Mititelu și a aflat ce se pregătește la Craiova: planurile de viitor și eventuale investiții. „Nu am nevoie de oameni de afaceri în acest moment, dacă sunt lăsat în pace mă pot descurca și singur și pot duce echipa în Liga 1. Eu vreau să transform clubul, să fie deținut de suporteri, asta vreau eu. Mesajul să fie foarte clar, iar acest plan vreau să-l implementez în 5 ani, dar mai întâi să ajungem în Liga 1”, spunea Mititelu pentru ProSport.
Cât o privește pe U Craiova 1948 SA, echipa antrenată de Erik Lincar are trei victorii în acest debut de sezon: 1-0 cu Șoimii Lipova, 2-1 cu Gilortul Târgu Cărbunești și 3-2 cu ACSO Filiași, și cu punctaj maxim ocupă locul 2 în Seria a 4-a a Ligii 3, fiind devansată la golaveraj de CSC Ghiroda și Giarmata Vii, singura echipă care mai are nouă puncte în această serie. Sâmbătă, de la ora 17:00, în etapa a 4-a, Craiova joacă la Timișoara, cu ACS Poli. În plus, În Cupa României, „FC U” a obținut calificarea în 16-imi, după ce, marți, a trecut în prelungiri, cu 2-1, de Vedița Colonești.