Fotbalul sucevean pierde grila de formare a lui Goian

11 Mar. 2010, 16:09 Special
Fotbalul sucevean pierde** grila de formare a lui Goian

Din varii motive, dar în special
din cauza managementului dezastruos, fotbalul sucevean de după
Revoluție e plin de falimente răsunătoare, exemplele cele mai
grăitoare fiind cazurile Bucovina Suceava, Foresta Fălticeni și
Cetatea Suceava.

Aceste falimente par cu atât mai
surprinzătoare acum, când observăm că majoritatea fotbaliștilor
crescuți și formați la echipele respective au făcut între timp
carieră la formații de top din țară și străinătate, unii dintre ei
ajungând chiar să îmbrace tricoul echipei reprezentative.

Cu foarte puține excepții, fotbalul
sucevean nu s-a ales cu nimic din vânzarea acestor valori, cum nu
va primi nimic nici din grila de formare cuvenită în urma
transferului lui Dorin Goian la Palermo, în Italia. Mai exact, în
asemenea cazuri, regulamentul FIFA prevede ca formațiile care au
contribuit la formarea jucătorului respectiv până când acesta
împlinește vârsta de 23 de ani să primească o grilă de solidaritate
cifrată la 2% din suma de transfer.

În condițiile în care Steaua
București s-a ales cu 1.700.000 de euro de la Palermo în schimbul
lui Goian, înseamnă că grupările Bucovina Suceava, Foresta
Fălticeni și Ceahlăul Piatra Neamț ar trebui să împartă suma de
34.000 de euro, procentul pe care ar urma să îl încaseze fiecare
grupare urmând să fie direct proporțional cu perioada de timp în
care l-au avut pe Dorin Goian sub contract. Numai că, ghinion,
Bucovina și Foresta sunt desființate de mult, astfel că s-au dus pe
apa sâmbetei cei aproximativ 27.000 de euro cuveniți.

„Întrucât nu mai
activează de mult la nivel național, FRF a încercat să afle de la
AJF Suceava dacă Bucovina și Foresta sunt cumva înscrise în
campionatul județean. Cele două grupării fiind în acest moment
dezafiliate, înseamnă că nu pot intra în posesia grilei de
solidaritate rezultată în urma transferului lui Goian la Palermo.
Nu sunt foarte sigur cum se procedează în asemenea cazuri, dar din
câte știu eu banii destinați pentru Bucovina și Foresta vor rămâne
în fondul FRF, urmând să fie alocați sectorului
juvenil”
, a declarat președintele AJF Suceava, Aurel
Daicu.

Articol scris de Gabriel
Toderașcu

11 Mar. 2010, 16:09 Special
Pe aceeași temă