Din cauza caniculei, s-a amânat startul în Liga 2 și Liga 3

13 Aug. 2010, 14:26 Special
Din cauza caniculei,** s-a amânat startul în Liga 2 și Liga 3


Așa după cum liga2.ro a anticipat
, startul
sezonului 2010-2011 în eșaloanele 2 și 3 a fost amânat cu o
săptămână. Comitetul de Urgență al Federația Române de Fotbal a
ținut cont de solicitarea mai multor grupări din cele două ligi și
a decis astăzi că este în beneficiul competiției ca prima etapă să
se dispute pe 27 august în Liga a 3-a și 28 august în Liga a 2-a.
Iată comunicatul oficial postat pe site-ul FRF:

„Ca urmare a condițiilor climaterice din țara
noastră și a solicitării membrilor afiliați ai Federației Române de
Fotbal din eșaloanele competiționale respective, Comitetul de
Urgență al FRF a decis azi, 13 august 2010, să amâne cu o săptămână
startul ediției 2010-2011 a campionatului Ligii a 2-a și a
3-a.

Astfel, prima etapă a Ligii a 2-a nu se va mai disputa la data de
21 august a.c., ci la 28 august a.c. Toate celelalte etape ale
turului vor avea loc cu o săptămână mai târziu comparativ cu
programarea inițială, ultima etapă a turului urmând să se joace,
așadar, în ziua de 4 decembrie a.c.

Același lucru se aplică și în cazul Ligii a 3-a, întrecerea
începând nu la 20, ci la 27 august a.c. Pe cale de consecință,
ultima etapă a turului va avea loc în ziua de 3 decembrie
a.c.

– Reamintim una dintre cele mai importante decizii ale Comitetului
de Urgență al FRF din data de 30 iulie a.c.:

Dispune completarea art. 20 din Regulamentul de Organizare a
Activității Fotbalistice astfel:

„6. În cazul retragerii din competiții a unor cluburi, acestea vor
fi retrogradate două niveluri competiționale și nu vor avea drept
de promovare în următorii 5 ani competiționali.”

13 Aug. 2010, 14:26 Special
Pe aceeași temă