Consiliul Județean Cluj va finanța din fonduri proprii construirea noului stadion municipal "Ion Moina" din Cluj-Napoca, urmând să aloce în acest an peste opt milioane de euro.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Consiliul Județean Cluj, în ședința de miercurea viitoare președintele instituției, Alin Tișe, va propune alocarea sumei de 35,5 milioane lei (8,3 milioane de euro) pentru lucrările care vor fi începute în acest an.
Â
"Suma provine din bugetul propriu al Consiliului Județean Cluj. Așa cum am promis, demarăm lucrările la viitoarea arenă sportivă a Clujului. Am identificat sursele de finanțare a proiectului, ceea ce ne pune în situația de a afirma, în mod categoric, că această investiție îndelung așteptată de clujeni va deveni realitate în următorii ani", a declarat Tișe.
Â
Â
Proiectul se va derula în perioada 2009-2011, urmând ca în bugetele anuale al CJ Cluj pe anii 2010 și 2011 să fie cuprinse sumele aferente lucrărilor necesare.
Â
Â
Potrivit documentului citat, până la finele lunii martie Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN) va pune la dispoziția Consiliului Județean Cluj studiile de fezabilitate și marketing pentru viitorul stadion.
Â
Â
"Derularea proiectului pentru următoarele etape va ține cont de rezultatele studiilor, precum și de concluziile consultantului la care va apela Consiliul Județean", a spus Alin Tișe.
Â
Â
Lucrările de demolare a fostei arene "Ion Moina" au început în noiembrie 2008 și au fost finalizate în termen de o lună.
Â
Â
Tișe a declarat, joi, că terenul va fi eliberat de moloz până la sfârșitul lunii martie, iar în aprilie-mai va avea loc licitația internațională de construire.
Â
Â
"Dacă totul merge cum am planificat, în luna iunie lucrările de construire a noului stadion ar putea începe și vor fi încheiate până la sfârșitul anului 2011", a afirmat președintele CJ Cluj.
Â
Â
Costurile de construire a stadionului sunt estimate la 30-35 de milioane de euro.
Â
Â
Noul stadion va avea o capacitate de 30.000 de locuri, va avea instalație de nocturnă și va respecta standardele FIFA și UEFA.
Â
sursa: Mediafax