Ca în fiecare an, Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) a făcut promovările de la lotul de arbitri de Liga 2 la cel de Liga 1, visul oricărui cavaler al fluierului român.
Din informațiile Liga2.ro, vara aceasta au promovat mai mulți asistenți, dar un singur central: Vlad Baban, din Iași.
Anual sunt promovați unul sau doi arbitri de centru, dintr-un număr de obicei dublu de monitorizați.
În prezent, ieșeanul Vlad Baban are 35 de ani, împliniți acum două zile, la 7 iulie, și se află de mult timp în ”breaslă”! Din 2006, pe când era licean, Baban a ajuns arbitru stagiar. În 2008 a promovat la Categoria a II-a, iar în 2010, la Categoria I. În anul 2011 a promovat la nivelul de Liga 3, primul eșalon național. A avut nevoie de opt ani, pentru ca la 30 de ani, în 2019, să fie promovat la lotul de Liga 2. Aici, iată, a stat mai puțin, deoarece în cinci ani a reușit să urce la nivelul elitei arbitrajului românesc.
Așa cum spuneam, promovările pentru Liga 1 nu se fac ca la celelalte două eșaloane naționale, pe bază de examen, cu un număr de locuri scoase la concurs, și cu punctaje la testele fizice și teoretice, ci în urma monitorizării.
De obicei, la partidele monitorizaților, de regulă jocuri cu miză, sunt trimiși și observatorii de arbitri care fac parte din conducerea Comisiei Centrale a Arbitrilor. De cele mai multe ori, prin rotație.
Și iată că Vlad Baban a reușit să-i convingă așa cum niciun alt coleg de nivel apropiat nu a putut în sezonul 2023-2024. De altfel, pe site-ul CCA, Baban și apare deja trecut la lotul de Liga 1, acolo unde județul Iași mai are un asistent, pe Adrian Vornicu.
Destul de interesant e că Baban nu avut foarte multe meciuri cu miză în primăvara ce a precedat promovarea sa. În 26 februarie, a arbitrat un meci FK Miercurea Ciuc – Campionii FC Argeș, câștigat cu 2-1 de gazde. Apoi, în 7 aprilie, a fost la centru în play-off, într-un joc Unirea Slobozia – FK Miercurea Ciuc, câștigat de gazde cu 2-0. În rest, la feminin și juniori.
Baban a arbitrat și un Ceahlăul – Unirea Dej în 3 mai, meci terminat 1-1, iar din barajele pentru Liga 2, partida Dunărea Călărași – CS Dinamo, câștigată de bucureșteni cu 3-1.
În ediția 2023-2024, Baban a fost la centru la 21 meciuri, 1 în Liga 1, 8 în Liga 2, 4 în Cupa României, 4 în Liga 3, 2 în prima ligă feminină, 1 în baraj de promovare în Liga 2 și 1 în Cupa Național U19.
De-a lungul sezonului, fanii Ceahlăului l-au criticat și au insinuat că ar favoriza echipa din Miercurea Ciuc. Pe Ceahlăul a arbitrat-o în cinci meciuri, trei în Liga 2 (1-2 la Corvinul, 4-0 cu Slatina și 1-1 cu Dej), unul în Cupa României (2-4 cu U Cluj) și unul la echipa U19 (1-2 cu CS Dinamo), în timp ce pe FK Miercurea Ciuc a arbitrat-o în trei partide din campionat (2-0 cu Chindia, 2-1 cu CFC Argeș și 0-2 cu Slobozia).
Chiar și așa, ținând cont și de prestațiile celorlalți monitorizați, evident, Baban a prins lozul cel mare.
Vlad Baban are trei meciuri arbitrate în prima ligă:
FC Botoșani – CS Mioveni 0-0, în sezonul 2021-2022, la 27 februarie 2022
Academica Clinceni – Chindia Târgovişte 0-3, în play-out-ul sezonului 2021-2022, la 8 aprilie 2022
FC Botoşani – UTA Arad 2 – 2, în sezonul 2023-2024, la 23 septembrie 2023