Alege cel mai bun mijlocaș stânga al turului din Liga 2

Mihai Andries 30 Jan. 2015, 15:11 Anchete

Liga2.ro revine cu seria de anchete prin care vom alcătui echipa turului de campionat. Asta chiar dacă sezonul 2014-2015 a fost unul atipic, în care s-au jucat deja cinci etape din retur. De azi vom alege din nou câte un jucător pentru fiecare post, iar împreună vom face echipa ideală a turului. Noi venim cu nominalizările, iar voi cu voturile. Spuneți-vă părerile la rubrica comentarii și votați la rubrica sondaj de pe prima pagină. La finalul votului, Liga2.ro va prezenta și alegerea noastră pentru postul în cauză

 

Iată și nominalizările pentru postul de mijlocaș stânga:

George Călințaru (Voluntari) – promovarea în Liga 2 a echipei sale l-a responsabilizat pe mijlocașul ilfovenilor, care a și punctat de patru ori în acest sezon

Dorin Burlacu (Gloria Buzău) – titular de bază în echipa lui Viorel Ion și Burlacu a marcat de patru ori în primele 16 etape disputate până acum

Miloș Deletic (Săgeata) – chiar dacă a evoluat doar de opt ori, sârbul de 21 de ani a demonstrat că este unul dintre cei mai valoroși stranieri din acest eșalon, fapt confirmat și de transferul la Academica

Adrian Hurdubei (SC Bacău) – prestațiile sale din sezonul actual, dar și din cel trecut au atras atenția cluburilor din primul eșalon, dar momentan a rămas tot la Bacău

Roberto Ayza (Mioveni, foto) – brazilianul de 33 de ani al argeșenilor a arătat în acest sezon de ce e bine să ai bătrâni în primul 11

Leonard Manole (Metalul) – fostul jucător al Vasluiului a crescut în formă și pare că s-a acomodat excelent la gruparea reșițeană

Andrei Antohi (Fortuna) – mutarea sa pe flancul stâng nu i-a schimbat prestațiile jucătorului echipei prahovene, care a marcat de trei ori

Articol scris de Mihai ANDRIEȘ

Mihai Andries 30 Jan. 2015, 15:11 Anchete
Pe aceeași temă